FC Politehnica Timişoara va avea sâmbătă primul meci oficial din acest an. Formaţia alb-violetă se va deplasa la Oradea pentru meciul cu FC Bihor, programat în etapa a 16-a, prima a returului. Cu un moral (teoretic) mai bun obţinut de jucători în urma vizitei efectuate de reprezentanţii autorităţilor la sesiunea de pregătire de joi dimineaţa, formaţia antrenată de Vali Velcea merge sâmbătă la victorie.
Lucian Bute si Glen Johnson au sustinut, ieri, la Quebec, antrenamentul cu public dinaintea meciului pe care cei doi pugilisti il vor avea duminica dimineata. Boxerul roman isi va pune in joc pentru a noua oara titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie.
Antrenorul celor de la FC Politehnica Timişoara, Valentin Velcea, crede că echipa sa este în creştere. Faptul că fotbaliştii au reuşit să se mobilizeze şi să treacă peste oboseala meciului cu Steaua şi să învingă, la pas, Mureşul Deva demonstrează acest lucru. În continuare, el cere ca elevii săi să rămână cu capul pe umeri şi să fie conştienţi că mai e destul de lucru.
Cum suna declaratia de avere a unui bugetar suparat pe sefii sai? Omul sustine ca n-are bani de intretinere si medicamente, asa ca a trecut in rubricile cu imobile, terenuri si bani in conturi... ce avea pe suflet. Textual: Ma hotilor, eu nu am bani ca voi din furat!
Circa 90% dintre contribuabilii bihoreni au depus la termen Declaraţia D112.
powered by Surfing Waves
România
Vânzarea sau cumpărarea unor lucrări destinate să fie folosite ca licențe, disertații, teze de doctorat, referate ori proiecte ar putea fi sesizată poliției de orice persoană fizică sau juridică. Propunerea adoptată de Senat le permite polițiștilor să constate astfel de fapte și din oficiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
România
Motocicliștii și conducătorii de mopede ar putea primi dreptul de a se deplasa printre mașinile blocate în coloane sau în trafic aglomerat. Un proiect depus la Senat pe 28 septembrie propune introducerea în Codul Rutier a „filtrării traficului” ca modalitate distinctă de deplasare.
Economic
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în perioada 2 - 4 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A rupt ramele ferestrelor, a spart geamurile camerei de detenție și doar intervenția colegului de celulă a făcut ca televizorul să nu cadă victimă furiei sale.
1
Cultură
Vioară cu goarnă, dobă, port popular și vin bihorean: Piața Unirii din Oradea a fost joi gazda celei de-a doua ediții „Higheghe și vin”.
2
Economic
Piața de capital din România a înregistrat o evoluție pozitivă în primul semestru din 2026, în ciuda unui context economic intern dificil și a incertitudinilor de pe piețele internaționale.
Cultură
Piesele expuse provin din colecția Vivariului muzeului și din expozițiile temporare „Taranterra”.