Cazul minorei plecate în SUA din centrul de plasament de la Ineu îl pune pe directorul DGASPC Bihor sub foc încrucişat.
La propunerea lui Dacian Foncea, CJ înfiinţează o comisie specială de investigaţie. Între timp, minora K.A. a revenit în ţară.
DGASPC Bihor a prezentat rezultatele proiectului ce a ajutat în mod concret 240 de elevi pentru a reuşi în viaţă.
Sub sloganul „Traficul de persoane poate fi prevenit!”, specialiştii ANITP Oradea vor participa în perioada 17-23 octombrie la întâlniri directe cu reprezentanţii unor instituţii şi organizaţii care activează în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, cu tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, cât şi cu reprezentanţi ai publicului larg.
10 persoane cu dizabilităţi au fost angajate până acum, printr-un proiect european. Urmează angajarea altor beneficiari ai proiectului.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Într-o perioadă în care galele de premiere a sportivilor sunt tot mai rare, Asociația Județeană de Kempo a făcut eforturi pentru a organiza în premieră o astfel de festivitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc miercuri, 11 februarie, în jurul orei 16:15, pe DN 19, între Cauaceu și Sălard.
România
Populația României se confruntă cu o expunere tot mai mare la riscuri financiare cauzate de boală, accidente sau decese, relevă un studiu recent al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs miercuri, 11 februarie, în jurul orei 15:50, în localitatea Ștei
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 42 și 52 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma a șase percheziții făcute marți de polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bihor - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în dosarul tăierilor ilegale din pădurea din Băile Felix.
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a tras concluzia după cantonamentul susținut de FC Bihor în Antalya, într-o conferință de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
20 de elevi din mai multe școli din Bihor au primit miercuri, 11 februarie, burse din partea Asociației Pro Bambini.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația va fi reluată în condiții normale începând de joi, 12 februarie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Atelierul de creaţie este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-9 ani, iar locurile sunt limitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru transportul bebelușului a fost mobilizat un elicopter SMURD.