Conducerea clubului orădean şi-a recompensat performerii sezonului recent încheiat.
Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului (DSVASA) Bihor are în plan să înfiinţeze o clinică veterinară, care ar fi prima din Bihor, anunţă Mircea Budău, directorul instituţiei.
Şeful Drumurilor Orăşeneşti crede că dobânzile şi criza obligă constructorii să lucreze non-profit.
Directorul DSVSA Bihor - Mircea Gelu Budău, acuză transporturile ilegale de animale vii.
Directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanei, Marcel Iova, recomandă populaţiei prudenţă la divulgarea datelor cu un caracter personal. „Dacă un CNP ajunge la o persoană rău intenţionată, aceasta poate provoca daune mari, putând chiar obţine o carte de identitate falsă. Au fost astfel de cazuri în ţară”, a atenţionat directorul DEP.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stokke Shop Oradea - produse pentru copii durabile, cu design scandinav.
BIHON Sport local
Prima ediția a Campionatului Național de Socca se desfășoară de vineri până duminică la Baza Tineretului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazul unei polițiste de frontieră din Bihor, cercetată disciplinar pentru că a tras mai multe focuri de avertizare pentru a opri un grup de migranți, a fost dezvăluit de Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De curând s-a deschis la Oradea un magazin cu produse provenite din retururi, produse resigilate și capete de serie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, în ședința Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Autostrăzi-CNAIR, s-au avizat studiile de fezabilitate ale celor 4 pasaje pietonale subterane ce vor fi construite pe sub centura Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean a fost condamnat de Tribunalul Bihor, în primă instanță, la 4 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins încercând să scoată din țară, spre Ungaria, trei sirieni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
OTL informează orădenii că, ȋn perioada 17 -19 mai, din cauza lucrărilor de asfaltare care se execută pe str. Calea Aradului, sensul de mers dinspre Biserica Emanuel se modifică circulația autobuzelor
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, polițiștii bihoreni au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Oradea, emis de Tribunalul Bihor, într-un dosar penal.