Directorul DSJ Bihor, Sorin Buhaş, a făcut în cursul conferinţei de presă de luni referiri cu privire la relaţiile pe care instituţia pe care o conduce le are cu Primăria.
Direcţia Judeţeană pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DJASPC) Bihor a organizat, cu sprijinul DSJ Bihor şi LPS Bihorul o serie de competiţii sportive pentru copiii instuţionalizaţi de la Centrul de Plasament nr. 2 Oradea.
CS de Beach-Volley Transilvania Oradea organizează în colaborare cu DSJ Bihor şi CN „Emanuil Gojdu” turneul naţional interliceal de volei pe plajă dotat cu Cupa 1 Iunie.
powered by Surfing Waves

Mapamond

Europarlamentare2024: Partidul lui Viktor Orban a ieşit pe primul loc
Partidul premierului naţionalist ungar Viktor Orban, care a descris alegerile europene ca fiind "istorice", a ieşit duminică pe primul loc la scrutin, dar a înregistrat un declin net, conform rezultatelor parţiale publicate în cursul serii, relatează AFP.

Mapamond

Franţa: Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale după victoria extremei drepte la alegerile europene
Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a anunţat duminică seara dizolvarea Adunării Naţionale şi organizarea de noi alegeri legislative după victoria extremei drepte franceze la alegerile europene, relatează AFP.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Rezultate parțiale Alegeri Locale 2024 în Oradea și Bihor: Birta & Bolojan câștigă noi mandate
Primele rezultate la Alegerile Locale 2024, după numărătoarea parțială a voturilor înregistrate în Oradea și Județul Bihor. 1

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șmenarul colecționar de condamnări a primit a opta pedeapsă în ultimii 3 ani. Cum reușea să înșele victimele
Două angajate ale unei cafenele și săli de jocuri din Oradea și o vânzătoare de la un ABC din Oșorhei au fost cele mai recente victime ale unui șmenar voiajor, care ani la rând a dat lovituri în întreaga țară.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

UPDATE Primele rezultate la alegerile locale din Bihor! Vezi primăriile câștigate de PNL, PSD, UDMR și surpriza PPR!
Apar primele rezultate la alegerile locale din județul Bihor. 5

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Aurel Mohan, la aflarea rezultatelor exit-poll-urilor: „Țara merge pe drumul cel bun”. Adrian Madar: „Suntem «rezervat-optimiști» pentru scorul din Bihor”
Înainte ca procesul electoral să se încheie, la sediul PSD Bihor din Piața Independenței s-au adunat membrii de partid și liderii organizației și candidații la Primăria Oradea, respectiv Consiliul Județean Bihor. 1

România

Rezultate exit-poll alegeri europarlamentare și alegeri locale în capitală

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Prezența la urne în comparație cu alegerile din 2020: Bihorenii s-au mobilizat mai bine
Până la ora 15:00, statisticile arată o prezență ușor mai ridicată față de alegerile locale din 2020.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

S-a pierdut o ștampilă de la o secție de votare din Oradea iar la Ciumeghiu doi oameni s-au îmbrâncit în curtea secției de votare
Până la ora 13.00, la nivelul judeţului Bihor, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cristian Laza, candidatul PSD la Primăria Sânmartin: ,,Doresc să continuăm ceea ce am început"
Primarul în funcție al Primăriei Sânmartin a votat la secția nr. 553 din localitate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Candidații UDMR la Primăria Oradea și la conducerea CJ Bihor au votat. Ce au declarat la ieșire Cseke Attila și Biró Rozália
Preşedintele UDMR Bihor şi candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Cseke Attila a votat duminică, în jurul orei 9. 2

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.