Castraveţii pot fi consumaţi fără nici o restricţie, la fel ca toate celelalte legume.
Îmbolnăvirea copiilor de la bacteria E.coli contractată încă nu se ştie din ce cauze, a determinat Ministerul Sănătăţii să transmită date despre această bacterie, despre toxina puternică din unele tipuri ale bacteriei E-coli, mod de transmitere şi de prevenire.
powered by Surfing Waves
Aquaparkul Nymphaea a atras anul trecut sute de mii de vizitatori, înregistrând noi investiții și surprize pentru toate vârstele.
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie, încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și societatea comercială SC Dumexim SRL, astfel se va pune capăt unui litigiu aflat pe rolul Tribunalul Bihor.
Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de licitație pentru execuția lucrărilor la 4 pasaje pietonale subterane de pe Centura Oradea.
Consilierii locali din Oradea au adoptat în ședința din 26 februarie o hotărâre privind desemnarea unor administratori provizorii în Consiliul de Administrație al AIR Oradea SA. Mandatele acestora sunt valabile până la 31 martie 2026.
Consilierii locali din Oradea au aprobat, în ședința din 26 februarie, o hotărâre prin care municipalitatea va suporta din bugetul local cheltuielile pentru înhumarea persoanelor decedate fără aparținători sau în situațiile în care nimeni nu își asumă organizarea inmormântării.
Consilierii locali ai Municipiului Oradea au aprobat, în ședința de joi, 26 februarie, documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru extinderea Școlii Gimnaziale Szacsvay Imre, situată pe strada Mihai Eminescu nr. 28.
Oradea pregătește mutarea Grădinii Zoologice și a Adăpostului Grivei într-o singură locație, în cadrul unui proiect care vizează extinderea spațiului și modernizarea facilităților.
Consiliul local Oradea a aprobat noul regulament privind organizarea, administrarea, arondarea și atribuirea locurilor de parcare rezidențiale/de domiciliu prin intermediul unei platforme electronice.
Depoul de locomotive din Oradea ajunge pe piața vânzărilor, după ce autoritățile fiscale au intervenit.
Un bărbat de 42 de ani, din Tărian, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de un an și 2 luni de închisoare pentru infracțiuni rutiere, a fost adus în această săptămână din Germania, unde a fost reperat recent.
Polițiștii IPJ Bihor au descoperit la un depozit, 14,54 metri cubi de lemne de foc de stejar fără documente legale.