Preţurile de vânzare ale maşinilor second-hand vor continua să crească, anul acesta, în România, însă nu la acelaşi nivel cu cel înregistrat în 2023, când, în medie, maşinile second-hand s-au scumpit cu 18%, potrivit unei analize Instant.ro, platformă bazată pe AI care intermediază vânzări de maşini second-hand.
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a semnat pre-contractul de vânzare-cumpărare al unei suprafeţe de teren de 300 de hectare amplasate la marginea oraşului Szeged, sudul Ungariei, unde compania chineză intenţionează să îşi construiască prima sa uzină din afara Europei, a declarat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
FRF a definitivat luni programul penultimei etape din Liga 2, iar importantul meci FC Bihor Oradea – Sepsi Sfântu Gheorghe a fost programat sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, într-o conferință de presă, depunerea a două fișe de proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
BIHON Sport local
Comunitatea padeliștilor bihoreni s-a reunit la etapa a doua a deja tradiționalei competiții „Oradea joacă padel”, începută în ultima zi din februarie și terminată în prima zi a lui „Mărțișor”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță închiderea circulației la pasajul feroviar situat pe strada Crângului, începând de miercuri, 4.03.2026, ora 09:00, până joi, 05.03.2026, ora 17:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 28 de ani, din Tileagd, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a spart un magazin din localitate și a plecat cu banii găsiți înăuntru și cu peste 70 de pachete de țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea face apel la orădeni să doneze sânge.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ediţia din acest an, festivalul își construiește programul în jurul conceptului de Punct Comun, unde distracția și cultura se întâlnesc, iar experiențele se construiesc împreună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de vineri, 27 februarie.
România
Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de trei luni ar putea rămâne fără dreptul de a conduce, conform unei noi ordonanțe care reformează administrația publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Până în prezent, în cadrul campaniei au fost 508 câini sterilizați.