O adolescentă de la Şcoala Hillsborough County din Florida, Statele Unite, trăieşte în aceste zile coşmarul vieţii sale pentru că, în fotografia cu colegii din albumul liceului, i-a apărut, fără intenţie, "păsărica".
Eleva a obţinut medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Filosofie din Estonia.
O elevă din Beiuş e dată dispărută din ziua de Bobotează. Părinţii au alertat poliţiştii spunându-le că fiica lor, Szabo Bernadett, în vârstă de 14 ani, domiciliată în comuna Finiş, a plecat marţi de dimineaţă, 6 ianuarie a.c., la şcoală, la Beiuş.
Cei mai buni tineri oratori timişoreni s-au întâlnit în cadrul unei competiţii de discursuri publice. O elevă de la Colegiul "C.D. Loga" a fost cea mai bună.
La îndemnul părintelui Vasile Ficuţ, credincioşii din parohia ortodoxă din Ţeţchea au ajutat-o recent pe M.F., o absolventă de clasa a XII-a, de la un liceu din Oradea.
powered by Surfing Waves
Concursul „10 cu felicitări pentru colectarea separată”, desfășurat pe o perioadă de șapte luni, s-a încheiat cu premierea școlilor care au colectat cea mai mare cantitate de deșeuri.
Spectaculos! După 24 de ani, România a obținut a doua victorie la un Campionat European, scor 3-0 în fața Ucrainei! Golurile au fost reușite de Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș!
Auzul, un proces fiziologic esențial, implică transformarea undelor sonore în percepții auditive printr-o serie de mecanisme biomecanice și neurofiziologice complexe.
Naţionala de fotbal a României conduce Ucraina cu scorul de 3-0, la pauza meciului care are loc luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
1
După evaluarea candidaților, au fost desemnaţi câștigătorii Concursului național de arte vizuale „Amintiri din viitor”.
Sâmbătă, 15 iunie, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din Șușturogiu.
Lacul de acumulare Vida din Luncasprie, comuna Dobrești, este puternic colmatat și necesită intervenții de reconstrucție ecologică.
NATO discută desfăşurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite şi punerea lor în stare de prealertă, în contextul ameninţărilor în creştere din partea Rusiei şi Chinei, a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, cotidianului britanic Telegraph, scrie AGERPRES.
1
Aeroportul Oradea a reușit finalizarea unor proiecte în valoare de 70 de milioane de euro.
Lucrările de asfaltare a sensului giratoriu de pe Calea Aradului necesită restricții de circulație pentru cel puțin două zile.
2