Copiii de la Școala „Nicolae Bălcescu” din Oradea au dat un exemplu de spirit civic când, la inițiativa Asociației Militarilor rezerviști Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință și a învățătoarelor Ioana Junea și Ioana Aldea, au participat la o acțiune de ecologizare pe malul drept a Crișului Repede, între Podul Sfântul Ladislau și Podul Dacia.
O bătaie între doi elevi ai unui colegiu din Oradea a ajuns subiectul unui dosar penal care a fost soluționat în această săptămână de către judecătoria locală. Unul dintre combatanți, care împlinise 18 ani la momentul incidentului, a fost amendat cu 1.500 de lei, în timp ce față de al doilea, cu doi ani mai mic, a fost luată măsura supravegherii pe o durată de patru luni.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
„Capul de afiș” al etapei cu numărul 7 din Liga 4 s-a desfășurat pe Stadionul Comunal din Diosig între cele două echipe care și-au anunțat intenția de a promova în Liga 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La 20 aprilie, municipiul Oradea își sărbătorește istoria prin marcarea a 105 ani de la intrarea trupelor române în oraș, evenimentul marcând instaurarea administrației românești în orașîl de pe Crișul Repede.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cea de a treia ediţie, evenimentele se adresează atât publicului larg cât şi grădiniţelor şi şcolilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat de Judecătoria Oradea la un an de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității sub acuzația că ar fi șantajat o elevă de 15 ani.
Mapamond
Corpurile femeilor şi fetelor au devenit un "câmp de luptă", din cauza rasismului, sexismului sau politizării, ceea ce pune în pericol 30 de ani de progrese în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive, şi-a exprimat ONU regretul miercuri, potrivit AFP.
România
Pentru o timișoreancă, emigrată în Spania de mai bine de 20 de ani, condiția femeii române de etnie romă, emigrată în aceeași țară și felul în care aceasta încearcă să se integreze, a devenit una din cele mai interesante teze de doctorat susținute în România.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a înregistrat prima victorie în faza a doua a campionatului din Liga 3, Seria 10, și s-a impus cu 1-0 în fața echipei Olimpia MCMXXI Satu Mare.
FC Bihor
FC Bihor Oradea se descurcă de minune în periplul fotbalistic prin județul Timiș. La fel ca săptămâna trecută la Peciu Nou, indicatorul numărului de goluri înscrise de orădeni s-a oprit la cifra 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă se va alătura sărbătorii centenare a administrației românești în Bihor.
6
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!