Mai puţin de jumătate din elevii înscrişi au promovat sesiunea „tomnatică” a bacalaureatului.
Părinţii se bucură că programul derulat de Ministerul Educaţiei a continuat şi în acest an.
Joi, in sala de festivitati a Colegiului National "Mihai Eminescu" a avut loc festivitatea de premiere a olimpiadei nationale intitulata "Stiinte pentru juniori" care s-a desfasurat pe parcursul a doua zile la Oradea.
În Bihor, 400 dintre elevii care au absolvit clasa a VIII-a nu s-au înscris la niciuna din etapele repartizării.
Scenele filmate cu telefonul mobil in salile de clasa de pe la noi, in care vedem batai intre elevi sau cadre didactice umilite, par niste copilarii pe langa altercatia dintre un adolescent si o profesoara, surprinsa intr-o scoala din Rusia.
powered by Surfing Waves
România
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.