77 de elevi au avut medie între 1-1.99, iar la polul opus, 16 elevi au obținut media 10.
Absolvenții claselor a VIII-a au susținut luni, 27 iunie, prima probă la evaluarea națională, la limba și literatura română.
S-a dat startul la Evaluarea Naţională a absolvenților de clasa a VIII-a din anul școlar 2015-2016. Peste 4.700 de absolvenţi de a VIII-a din Bihor vor participa la evaluare.
Dacă azi ar avea loc examenul de evaluare naţională, mai mult de jumătate din elevii de a VIII-a (57,49%) ar pica examenul, ar avea note sub 5.
Cu toate că notele de la simulare nu se trec în catalog elevii pot solicita ca acestea să fie trecute.
powered by Surfing Waves
România
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru ziua de miercuri, 11 martie, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reuniunea fiind anunțată cu doar o zi înainte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi foști polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului Bihor pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce ar fi întreținut acte sexuale într-un local din centrul orașului.
România
Potrivit surselor TVR Info, preşedintele ucrainean se va întâlni joi, 12 martie, la Bucureşti cu Nicuşor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Măsurile luate de Guvernul Bolojan îi nemulțumesc și pe profesorii din Bihor. Peste 1300 de cadre didactice s-au pronunțat în scris pentru boicotarea simulării examenului de Evaluare Națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducerea Oradea Transport Local a prezentat public raportul de activitate pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă susținută de directorul general Adrian Revnic, secondat de directorul tehnic Marius Nicoruț și directorul economic Romeo Nica.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tesla în valoare de 30.000 euro, căutat de autoritățile franceze și preluat de polițiștii din Oradea
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au descoperit, în municipiul Oradea, un autoturism evaluat la aproximativ 30.000 de euro, căutat de autoritățile din Franța, și care se afla în posesia unui cetățean român.
Economic
Guvernul României a publicat recent în Monitorul Oficial ordonanța de urgență care reglementează prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia Europeană a aprobat luni, 9 martie, transferul fondurilor europene pentru 9 spitale noi din România, printre care și Spitalului de Boli Infectioase Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs în cursul zilei de luni, 9 martie.