Proba practică sau „oraşul” pentru obţinerea permisului auto se suspendă de Sărbători până după Anul Nou, anunţă Prefectura Bihor.
Trei educatoare care au încercat să fraudeze examenul de definitivat au fost eliminate. 365 de cadre didactice s-au înscris la etapa din acest an a Examenului de Definitivat în Învăţământ.
Studenţii Universităţii din Oradea au intrat de luni, oficial, în sesiunea de examene care se va încheia pe 8 februarie. Sesiunea aferentă primului semestru din acest an universitar va fi urmată de o mini-vacanţă între 10 şi 16 februarie iar între 17 şi 22 februarie sunt programate restanţele şi măririle de note.
„Supravegherea video va fi extinsă la examenul de Bacalaureat din acest an”, a anunțat, marți, Aura Danielescu, inspector școlar general adjunct la ISJ Timiș. În martie, elevii din Timiș vor participa la simularea pentru examenul de Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională.
Medicii sanitari veterinari ţin să reamintescă bihorenilor, acum în preajma sărbătorilor când conform tradiţiei în fiecare gospodărie se sacrifică porcul, că examinarea în vederea depistării trichinelozei este obligatorie.
powered by Surfing Waves
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
Cultură
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.
Cultură
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
2