În cadrul unei conferințe de presă organizate marți, 6 mai, președintele interimar al PNL Bhor, primarul Florin Birta, și președintele ales al Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, au prezentat date și opinii privind modul în care alegătorii din județ au votat la primul tur al alegerilor prezidențiale și la alegerile locale parțiale, dar și strategia pe care liberalii bihoreni o vor urma la turul doi al prezidențialelor din 18 mai.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, astăzi, o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și cu cei ai Autorității pentru Reformă Feroviară, cu scopul de a obține clarificări cu privire la operaționalizarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 156/2024, referitoare la reducerile de care beneficiază studenții la transport feroviar.
powered by Surfing Waves
România
Tragedie rutieră pe DN1F, în apropiere de Sânpaul: toate cele cinci persoane din autoturism au decedat
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Căbești a anunțat demararea unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură din ultimii ani, care vizează modernizarea sistemului de alimentare cu apă și înființarea rețelei de canalizare menajeră, alături de o stație de epurare.
Economic
Ministerul Muncii a propus recent majorarea valorii tichetelor de creșă pentru părinții angajați, printr-un proiect de ordin publicat în transparență decizională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comunități unde medicul este departe, iar controalele sunt rare, Caravana cu Medici Bihor oferă nu doar analize și consultații gratuite, ci și încredere, speranță și uneori șansa la viață. În spatele acestor intervenții stă o echipă de voluntari, care transformă școli în spitale de campanie și timpul liber în misiune.
Economic
În 2026, județul Bihor atrage atenția investitorilor printr-o ofertă fără precedent de afaceri „la cheie”, complet funcționale și gata de preluare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 24 aprilie ERA Park Oradea se transformă într-un punct de întâlnire pentru toți cei care își caută un loc de muncă sau doresc să își exploreze noi oportunități în carieră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei dintre cei cinci polițiști de frontieră bihoreni care au fost trimiși în judecată pentru luare de mită și au fost ulterior, exonerați de acuzații, pe motiv că fapta nu există, au dat în judecată Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Statul Român.
Bihon CSM Oradea
A 21-a victorie în campionat a fost obținută duminică seara în compania echipei CSM Târgu Mureș.
Cultură
Piesele din concert au fost reorchestrate special pentru două chitare și două voci.