ORADEA - Marţi se reia distribuţia ajutoarelor alimentare de făină şi zahăr, către persoanele defavorizate. Fiecărui solicitant îi revin 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr, care pot fi ridicate în fiecare marţi şi joi între orele 8:00 şi 16:00 de la fosta cantină a Primăriei.
Cererile restante pentru subvenţiile în zootehnie au primit finanţare în urma rectificărilor.
MARGHITA - Clubul Rotary Marghita, organizează un Concert de caritate de Crăciun cu participarea cvartetului Varadinum din Oradea. Concertul va avea loc la Biserica Greco-catolica din Marghita, în data de 11.12.2009 la orele 18,00. Intrarea este liberă.
Un scandal între vecini a zguduit în această după-amiază liniştea din Băile 1 Mai.
Membrii a două familii vecine s-au luat la bătaie “pe fondul unor neînţelegeri mai vechi”, a declarat Ioana Indrieş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
powered by Surfing Waves
Cultură
Instituția a demonstrat în ultimii trei ani o evoluție importantă în toate dimensiunile activității culturale.
Cultură
Proiectul propune ateliere de improvizație și actorie, dezvoltare personală și creativă, lucru în echipă și experiență scenică, şansa de a face parte dintr-o trupă locală artistică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă prelevare de organe a avut loc în noaptea de 7 spre 8 martie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani și un bărbat de 39 de ani au fost prinși în flagrant delict, de procurorii DIICOT Oradea și de polițiștii antidrog din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, chiar în momentul în care vindeau substanță psihoactivă 4BMC, în schimbul cărora au cerut 25.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Majorarea prețului petrolului la 110 dolari pe baril și creșterea cotațiilor la gaze ar putea genera scumpiri la raft în România în următoarele zile, pe fondul costurilor mai mari de transport și aprovizionare, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anual, în această perioadă, la nivelul județului Bihor se produc incendii generate de acțiuni de ardere a vegetației uscate, desfășurate de cetățeni în scopul igienizării terenurilor și pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară, evenimente care pun în pericol viețile și bunurile oamenilor, precum și mediul înconjurător.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident la Lugașu de Sus: motociclist băut și fără permis, rănit după un impact frontal cu o mașină
În cursul zilei de 8 martie, la ora 15:24, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, pe drumul comunal 168, în localitatea Lugașu de Sus, s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, au început lucrările privind implementarea proiectului „Reactivarea și extinderea Parcului din Șanțul Cetății”.
Economic
La sfârșitul lunii februarie 2026, județul Bihor înregistra o rată a șomajului de 2,22%, potrivit datelor oficiale furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.
Bihon CSM Oradea
Desfășurată luni la Zagreb, tragerea la sorți pentru sferturile de finală ale Water Polo Euro Cup a hărăzit o adversară redutabilă pentru CSM Oradea, echipa maghiară BVSC Manna Budapesta.
România
Un proiect legislativ depus recent la Senat propune extinderea restricțiilor privind fumatul astfel încât acestea să includă și țigările electronice, dispozitivele pentru încălzirea tutunului și alte produse destinate inhalării fără ardere.