Pe toată durata jocului Luceafărul – U Cluj, cei peste 300 de fanii veniţi de sub Feleac au cântat şi l-au comemorat pe Radu Ţenter (25 de ani), băiatul fostului baschetbalist Marcel Ţenter, care a decedat după ce a suferit un accident.
La doar trei luni după ce și-a făcut un cont pe Facebook, Simona Halep a ajuns la un milion de fani care o urmăresc pe rețeaua de socializare.
Clubul a creat toate condiţiile necesare, sportivii de la BC Timişoara trebuie doar să tragă tare şi să câştige Cupa României! Veste bună pentru fanii baschetului din Timişoara. Oraşul de pe Bega a obţinut dreptul de a organiza turneul final al Cupei României. Acesta va avea loc în 6 şi 7 aprilie, în urma licitaţiei care a avut loc luni, la sediul Federaţiei Române de Baschet.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
FRF a definitivat luni programul penultimei etape din Liga 2, iar importantul meci FC Bihor Oradea – Sepsi Sfântu Gheorghe a fost programat sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, într-o conferință de presă, depunerea a două fișe de proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
BIHON Sport local
Comunitatea padeliștilor bihoreni s-a reunit la etapa a doua a deja tradiționalei competiții „Oradea joacă padel”, începută în ultima zi din februarie și terminată în prima zi a lui „Mărțișor”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță închiderea circulației la pasajul feroviar situat pe strada Crângului, începând de miercuri, 4.03.2026, ora 09:00, până joi, 05.03.2026, ora 17:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 28 de ani, din Tileagd, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a spart un magazin din localitate și a plecat cu banii găsiți înăuntru și cu peste 70 de pachete de țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea face apel la orădeni să doneze sânge.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ediţia din acest an, festivalul își construiește programul în jurul conceptului de Punct Comun, unde distracția și cultura se întâlnesc, iar experiențele se construiesc împreună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de vineri, 27 februarie.
România
Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de trei luni ar putea rămâne fără dreptul de a conduce, conform unei noi ordonanțe care reformează administrația publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Până în prezent, în cadrul campaniei au fost 508 câini sterilizați.