Duminică, 28 septembrie 2014 a avut loc prima ediţie a Festivalului folcloric de la Vadu Crişului. La eveniment au participat formaţiile artistice din localitatea de pe Valea Crişului Repede şi ansamblul de dansuri populare Narcisz din localitatea înfrăţită Korosszegapati(Ungaria).
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Primăria orașului Ștei organizează, duminică, 31 august 2014, începând cu ora 15:00, la Casa de Cultură a orașului Ștei, în cadrul „Vetre folclorice”, Festival folcloric Zilele orașului Ștei, având ca invitați:
Are loc în perioada 19-20 iulie la Valea Cerului, centrul administrativ al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România-filiala Bihor.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură din Ștei a avut loc Festivalul folcloric șteian ediția I.
Ansamblul folcloric „Floare mândră de pe Criș” din Tileagd, coordonat de doamna Angela Bondar, în colaborare cu Primăria comunei Săcădat, cu Școala gimnazială nr.1 Săcădat (profesor Maria Sime) și cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, cu sprijinul deosebit al domnului Aurel Popa, primar al comunei Săcădat, și al părinților copiilor din ansamblu, organizează duminică, 27 aprilie 2014, la Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 14:00, Festivalul folcloric „Floare mândră de pe Criș”.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În prima jumătate a acestui an, pe raza județului Bihor au fost efectuate 74 de acțiuni de control și monitorizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, propunerea legislativă de modificare a Codului penal prin care se redefinește pornografia infantilă iar pedepsele se majorează sau se micșorează, în funcție de gravitatea faptelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 20 iunie, de la ora 14:00, Băile Felix găzduiește, în premieră, un spectacol ecvestru de excepție, un eveniment care aduce în prim-plan eleganța, tradiția și pasiunea pentru arta ecvestră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a desfășurat în cursul zilei de miercuri, 17 iunie.
FC Bihor
Unul dintre cei mai importanți jucători de la FC Bihor face pasul în Liga 1, anunță jurnalistul Emanuel Roșu. Albert Stahl va semna pe doi ani cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc, iar în schimbul lui clubul orădean va primi în jur de 10-15.000 de euro.
Bihon CSM Oradea
Conform unor surse ale bihon.ro, internaționalul Tudor Fulea va fi noul jucător al vicecampioanei României la polo, CSM Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri cu vârste cuprinse între 26 și 31 de ani, din Bihor, au fost reținuți, miercuri, în urma unor percheziții efectuate la domiciliile acestora de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, împreună cu colegii lor de la Secția 4 Poliție Rurală Marghita și jandarmii bihoreni.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma scurtei furtuni care s-a abătut peste Oradea, un fulger a lovit un stâlp de electricitate din apropierea Pieței Decebal.
1
BIHON Sport local
Gala aniversară „Colosseum Tournament 50” este programată vineri 26 iunie în Cetatea de Scaun a Sucevei. Pe fight-cardul galei figurează și cunoscutul luptătorul bihorean Adrian Maxim.