În premieră, la Filarmonică vor concerta, alături de artiştii din Oradea, şi corişti din Debreţin.
Concertul de joi seară al Filarmonicii de Stat din Oradea va cuprinde lucrări din Ceaikovski şi Brahms.
Sala de concerte Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea va găzdui joi, 16 februarie, la orele 19,00 un nou concert simfonic.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, Sorin Buhaş, invită publicul la Gala Sportului Bihorean 2011. Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi bihoreni din anul 2011 va avea loc luni, de la orele 18, la sala Filarmonicii de Stat Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Două echipe care folosesc mulți juniori s-au aflat față în față și au oferit un meci spectaculos, al cărui rezultat a fost influențat de unele decizii ale arbitrilor.
FC Bihor
Echipa orădeană și-a măsurat forțele vineri cu UTA Arad, formație clasată pe locul 10 în Superliga. Gazdele au reușit să se impună finalmente cu 1-0 (0-0) printr-un autogol.
BIHON Sport local
Sâmbătă, 3 octombrie, la Satu Mare se desfășoară gala „Grand Tournament 8”, cu meciuri de amatori și semiprofesionisti pe mai multe suprafețe de luptă (inclusiv cușcă pentru MMA).
BIHON Sport local
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
Cultură
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.