Zona de vest a României, mai ales judeţul Timiş, este una mai mult decât activă din punct de vedere economic. Conform datelor oficiale în Timiş funcţionează 4% din totalul firmelor active din punct de vedere juridic din România.
Prezent la lansarea proiectului care vizează încubatorul de afaceri de la Săcuieni, Nagy Gabor, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Afacerilor în România, a spus că aproximativ 16% dintre firmele din zona Săcuieni şi-au exprimat intenţia de a avea sediul în viitorul incubator de afaceri.
Joi, 14 aprilie, la Hotel Continental Forum din Oradea, s-a semnat actul constitutiv al Asociaţiei Firmelor Bihorene (AFB).
Peste 15.000 de firme bihorene au fost somate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor să-şi plătească debitele restante reprezentând comision şi accesorii datorate.
În primul semestru din 2010 au intrat în insolvenţă în Bihor 169 de firme.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Marți, 21 iulie, de la ora 22:00, este programat meciul dintre campioanele Irlandei de Nord și Serbiei, care contează pentru manșa tur a turului II preliminar din UEFA Champions League.
Mapamond
Campioana europeană en titre a învins campioana mondială prin golul lui Ferran Torres (106), la capătul unui meci pe care l-a dominat autoritar şi în care sud-americanii nu aveau niciun şut la poartă până la deschiderea scorului şi nu au tras pe spaţiul porţii nici după aceea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru mulți pacienți, vizita la laborator se încheie cu aceeași explicație: analizele gratuite nu mai pot fi efectuate, deoarece fondurile alocate pentru luna respectivă au fost epuizate. În cazul analizelor recomandate în cadrul consultațiilor preventive pentru persoanele de peste 40 de ani, această explicație nu este valabilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările din cadrul proiectului de modernizare, extindere și retehnologizare a sistemului de alimentare cu apă din orașul Valea lui Mihai avansează într-un ritm susținut, iar stadiul investiției este peste graficul stabilit prin contract.
Economic
Diferențele de salariu dintre femei și bărbați pentru aceeași muncă sau pentru posturi de valoare egală vor fi analizate mult mai atent în următorii ani.
Economic
Firmele care plătesc impozit pe profit vor aplica un nou set de reguli privind Registrul de evidență fiscală, după ce Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 808/2026 în Monitorul Oficial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma semnării contractului de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord- Vest, la începutul lunii iulie, Primăria Nojorid va implementa proiectul „Construirea unui Centru Multifuncțional și Recreativ în comuna Nojorid, județul Bihor”.
Economic
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online, în care infractorii cibernetici trimit mesaje SMS care imită comunicările oficiale privind sancțiunile rutiere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Paralela45 deschide o agenție în Lotus Retail Park din Oradea, continuând strategia de extindere în centre comerciale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădeanul Mihai Ardelean a reușit să ia medalia de argint la Olimpiada Internațională de Matematică, care s-a desfășurat la Shanghai în China.
1