Premierul Emil Boc a declarat luni, la finalul BPN al PDL, că Executivul intenţionează să adopte până la sfârşitul lunii februarie un un act normativ prin care firmele care angajează şomeri vor beneficia de deduceri fiscale la plata CAS.
Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara se pregăteşte să emită certificate de atestare fiscală în format electronic. Cei care au nevoie de un astfel de document nu vor mai fi nevoiţi să facă un drum până la sediul DFMT pentru a-l obţine. Îl vor primi pe e-mail dacă solicită acest lucru, anunţă reprezentanţii municipalităţii timişorene.
Centrul Raţiu pentru Democraţie în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, Fundaţia „Pentru Voi”, Institutul Intercultural Timişoara şi Asociaţia CRIES aduc, vineri, la masa discuţiilor cu factorii de decizie politică şi administrativă iniţiativa legislativă privind sprijinirea filantropiei în România prin deduceri fiscale pentru donatori.
ORADEA - Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de S.J.I., în vârstă de 58 de ani, cetăţean maghiar, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005.
În perioada ianuarie - iulie 2009, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor şi-a orientat activitatea pe încurajarea conformării voluntare, prin asigurarea unei administrări mai bune a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, potrivit conducerii direcţiei.
powered by Surfing Waves
Lansarea albumului a avut loc la sfârşit de februarie, în Control Club din Bucureşti. La eveniment, trupa Mock Surprie şi-a lansat noul single.
FRF a definitivat luni programul penultimei etape din Liga 2, iar importantul meci FC Bihor Oradea – Sepsi Sfântu Gheorghe a fost programat sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, într-o conferință de presă, depunerea a două fișe de proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Comunitatea padeliștilor bihoreni s-a reunit la etapa a doua a deja tradiționalei competiții „Oradea joacă padel”, începută în ultima zi din februarie și terminată în prima zi a lui „Mărțișor”.
Primăria Oradea anunță închiderea circulației la pasajul feroviar situat pe strada Crângului, începând de miercuri, 4.03.2026, ora 09:00, până joi, 05.03.2026, ora 17:00.
Un bărbat de 28 de ani, din Tileagd, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a spart un magazin din localitate și a plecat cu banii găsiți înăuntru și cu peste 70 de pachete de țigări.
Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea face apel la orădeni să doneze sânge.
În ediţia din acest an, festivalul își construiește programul în jurul conceptului de Punct Comun, unde distracția și cultura se întâlnesc, iar experiențele se construiesc împreună.
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de vineri, 27 februarie.
Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de trei luni ar putea rămâne fără dreptul de a conduce, conform unei noi ordonanțe care reformează administrația publică.