Va fi protest şi la Oradea. Sunt enunţate fapte grave la adresa autorităţilor norvegiene, acuzate că vor să rupă familia Bodnariu, încălcând total drepturile părinteşti.
Deputatul Florica Cherecheş susţine că învăţământul profesional ar trebui să fie încurajat. Altfel, se pierd generaţii de elevi.
Deputatul Florica Cherecheş condamnă Ordinul 1733 emis de ministrul Rovana Plumb în septembrie, prin care se restricționează categoriile de persoane care pot lua copii în plasament, doar la rude şi „rețeaua socială”, adică la cunoştinţe sau prieteni ai familiei ori ai familiei extinse a copilului.
Deputații Florica Cherecheș și Ioan Cupșa, au organizat vineri, în sala mică a Primăriei Oradea, o dezbatere cu tema „Modificările Codului muncii”.
Fundaţia My Brother s Keeper a dotat parcul cu echipamente de joacă şi aparate de fitness în valoare de 50.000 lei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 - 18 ianuarie, aduce peste 500 de mii daune Universității din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
TRM Academy este un program al Teatrului Regina Maria din Oradea dedicat tuturor celor care vor să se cunoască mai bine prin artă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia cuprinde 47 de fotografii alb-negru ce recompun traseul existențial al lui Ferenc Kölcsey.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 19 ianuarie 2026, a început forarea primilor piloți la pasajul rutier subteran care se construiește în Oradea la intersecția dintre Calea Aradului și Centura Oradea, în apropierea magazinului Jumbo, pe DN79.
România
Proiectul de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Guvern, care vizează angajarea lucrătorilor străini din afara Uniunii Europene, a declanșat un conflict major între autorități și mediul de afaceri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La 9 ianuarie 2026, o familie din Gepiu a trăit un coșmar care le-a schimbat viața pentru totdeauna.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma întrunirii Comisiei municipale de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, care a avut pe 19 ianuarie 2026, au fost analizate și aprobate mai multe solicitări privind instituirea unor restricții și modificări ale circulației rutiere în municipiul Oradea, necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Una din cele mai iubite profesoare de la Școala „Dacia”, Simina Diana a încetat din viață. Pe 20 ianuarie ar fi împlinit 44 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor de 16 ani, din comuna bihoreană Boianu Mare, a fost arestat, duminică, pentru 30 de zile, sub acuzația că a furat două autoturisme din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 17 - 18 ianuarie, pompierii bihoreni au fost solicitați de 64 de ori, din care 52 de intervenții ale SMURD, 4 operațiuni de stingere a incendiilor și alte 8 misiuni specifice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La pupitru se va afla dirijorul Marius Hristescu, care este și orchestratorul pieselor populare din programul concertului.