Centrul bihorean pentru Cultură Tradiţională a urzit un spectacol pentru elevii Universităţii de Vară - OSU 2013.
Festivalul Internațional de Folclor, ajuns la cea de-a treia ediție, se va desfășura în acest an în Piața Ferdinand.
Fundaţia Sănătatea Ta a organizat un nou spectacol caritabil intitulat „Seara folclorului românesc ”. Gazda evenimentului a fost Casa de Cultură a Sindicatelor.
Peste 20 de artisti se adună pentru un spectacol inedit la Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea.
Fundaţia Sănătatea Ta organizează în 15 mai 2013, la Casa de Cultură a Sindicatelor, ncepând cu orele19,00 un specactol caritabil de neuitat.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o lume în care restaurantele vin și pleacă, Dió / Căsuța cu Nuci rămâne un reper al gustului autentic și al tradiției duse mai departe cu grijă, de peste două decenii.
FC Bihor
După un sezon peste așteptări, FC Bihor se numără printre cele mai bune 6 echipe din Liga 2 și va aborda partea a doua a sezonului departe de gândurile care au măcinat echipa anul trecut.
Economic
Primăvara aduce în piețele din Oradea o varietate mai mare de produse, însă și prețuri care îi pun pe gânduri pe cumpărători.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În timp ce vitrinele magazinelor se umplu de produse pentru masa de Paște, iar promoțiile promit belșug, pentru milioane de români sărbătoarea vine cu o întrebare apăsătoare: „Ce punem pe masă?”.
Cultură
Cei doi comedianţi români aduc pe scenă poveşti amuzante despre viață, familie, prieteni și absurdul cotidian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 44 de ani, din Marghita, a fost vizat, joi, de trei percheziții făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un dosar de evaziune prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În seara zilei de joi, 19 martie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea a trei incendii izbucnite în Oradea și Paleu, la un supermarket, un autoturism și o gospodărie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului 2 Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunicat de presă privind lansarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor: PB14C, PB14D, PB21A, PB21D, D18, D19, D20 din localitatea Sânmartin, comuna Sânmartin, județul Bihor”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o hotărâre definitivă dată joi, condamnarea la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 3 ani, dictată de Judecătoria Oradea în cazul lui Gheorghe Gaja, un lichidator judiciar acuzat de tentativă de înșelăciune, fals informatic și fals în declarații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 20 - 22 martie.