Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Phillipe Gustin, va face o nouă vizită oficială la Timişoara şi va inaugura expoziţia documentară „Francezi şi români în Marele Război”.
Un avion charter care venea de la Lille a aterizat vineri după-amiază pe Aeroportul Internațional Timișoara. Acesta a adus în România aproximativ 100 de romi repatriați voluntar din Franța.
Institutul Francez din Timişoara invită publicul să descopere „Peisajele ştiinţelor”, într-un eveniment coprodus de Muzeul Confluenţelor din Lyon și Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Franţa.
Uniunea Naţională a Fotbaliştilor Profesionişti din Franţa, în colaborare cu RTL şi France Fotbal au nominalizat cei trei fotbalişti din care se va alege prin vot jucătorul lunii septembrie din liga a II-a franceză.
Își merită soarta cu vârf și îndesat. Trei timișoreni își vor petrece următorii ani după gratii, după ce au obligat mai mulți minori să cerșească în Franța. Cei trei se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie transferați în penitenciarele în care își vor executa pedeapsa.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu 1 mai 2026, Ștrandul Ioșia din Oradea își modifică programul de funcționare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va continua să fie schimbătoare pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu intervale mai reci, în special pe timpul nopților, dar și cu zile în care valorile termice vor atinge și chiar depăși 22 - 23 de grade în unele zone.
România
Moțiunea de cenzură anunțată de PSD și AUR a generat o reacție critică din partea lui Ilie Bolojan, care pune sub semnul întrebării nu doar oportunitatea demersului, ci mai ales lipsa unei alternative guvernamentale clare.
Economic
Un număr semnificativ de români care și-au achitat din timp obligațiile fiscale au fost recompensați financiar, potrivit unui anunț făcut luni de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Educație
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a organizat cea de-a IV-a ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, un demers care își propune să apropie elevii de realitățile economice și de importanța gestionării responsabile a resurselor financiare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un magazin clandestin cu zeci de articole vestimentare și de încălțăminte, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost descoperite cu ocazia a trei percheziții făcute, luni, în Oradea de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor.
1
Cultură
Expoziţia cuprinde o serie de peste 30 de fotografii vechi, reprezentând chipuri ale locuitorilor din Valea de Sus, comuna Câmpani.
România
Criza din Parlament se intensifică după ce reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au anunțat în cursul zilei de luni, 27 aprilie au anunțat că vor depunde o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conferința în care au fost prezentate rezultatele lucrărilor s-a desfășurat în cursul zilei de luni, 27 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii continuă acțiunile de tipul „razie” în județul Bihor.
Cultură
Tineri artiști instrumentiști din România vor urca pe scenă alături de orchestra şi corul Filarmonicii de Stat Oradea.