Renault a fost găsită vinovată de justiţia franceză pentru sinuciderea unui angajat al său care nu voia să fie trimis să lucreze la uzinele producătorului din România.
Înmatriculările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi Dacia au crescut în primele 11 luni din acest an cu 44,5% faţă de aceeaşi lună din 2008, până la 56.620 unităţi, în condiţiile unui avans de peste 100% în noiembrie, potrivit Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.
Înmatriculările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi Dacia au crescut în primele 11 luni din acest an cu 44,5% faţă de aceeaşi lună din 2008, până la 56.620 unităţi, în condiţiile unui avans de peste 100% în noiembrie, potrivit Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.
Un studiu organizat in Franta de publicatia Journal de l Automobile si institutul TNS Sofres, a dezvaluit un lucru care parea imposibil acum cativa ani: Audi, Dacia si Toyota se afla in topul satisfactiei clientilor francezi.
România îşi joacă împotriva Franţei ultima şansă de a ajunge la Mondialul din Africa de Sud. Yoann Gourcouff este conştient de importanţa meciului pentru ambele echipei şi anticipează o partidă dificilă.
powered by Surfing Waves
România
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu mașina, intenționat, un adolescent aflat pe o trotinetă electrică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 21 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.1 de de Poliție Rurală Borod au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Negreni, județul Cluj, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Economic
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție o ofertă diversificată prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la cea de-a doua etapă a proiectului privind reabilitarea și modernizarea Pieței Cetate ar urma să se finalizeze în luna august, potrivit informațiilor primite de la primarul Florin Birta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Care este traseul unui deținut de la momentul încarcerării până la pregătirea pentru eliberare, cum poți deveni polițist de penitenciare ori cum face față sistemul de detenție fenomenului supraaglomerării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați pentru salvarea a doi pui de pisică în cursul serii de marți, 21 iulie.
Economic
Consultanții fiscali atrag atenția asupra unei noi metode de fraudă care vizează companiile ce utilizează sistemul național e-Factura.
Economic
România a înregistrat cea mai mare reducere a deficitului bugetar din Uniunea Europeană în primul trimestru al anului 2026, însă, în același timp, datoria guvernamentală a depășit pragul de 60% din PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat.
5
BIHON Sport local
Campionatul Național de volei pe plajă U18 ani a început luni la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, iar a doua zi, întrecerile s-au mutat pe terenul instalat în Piața Unirii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O conducătoare auto s-a adresat Judecătoriei Oradea pentru a obține anularea unui proces-verbal de contravenție prin care a fost amendată cu peste 3.000 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 180 de zile, după ce mașina pe care o conducea a fost surprinsă de radar cu o viteză de 131 km/h în localitate.
2