Un bărbat de 38 de ani din Oradea s-a ales cu dosar penal după ce a furat telefonul mobil al unui bărbat într-o piață agroalimentară.
Polițiștii Postului de Poliție Sălacea au depistat în flagrant luni, în jurul orei 11:00, o femeie, din localitate, care ar fi sustras 15 kg de nuci.
Minorul a furat o mașină lăsată cu cheia în contact, iar apoi a abandonat autoturismul după ce s-a răsturnat cu acesta într-un șanț.
O femeie în vârstă de 49 de ani, din Salonta, a fost prinsă de polițiști, după ce a furat flori, ca urmare a unei filmări postată pe site-ul de socializare al instituției publice.
powered by Surfing Waves
Economic
Companiile care au întârziat depunerea situațiilor financiare anuale pentru 2025 mai au la dispoziție o perioadă limitată pentru a evita o consecință importantă: declararea inactivității fiscale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Internatul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei a fost reabilitat cu fonduri europene, iar clădirea va putea fi folosită atât pentru cazarea elevilor, cât și pentru organizarea unor activități educaționale, dar și pentru găzduirea vizitatorilor orașului.
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
2
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Economic
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.