Cinci orădeni sunt cercetaţi pentru furt calificat, după ce au fost prinşi furând diverse bunuri, din magazine aflate la Oradea. N.L. (29 ani) şi H.G. (21 ani), au ascuns în buzunarele hainelor mai multe produse cosmetice în valoare totală de 66,77 lei, spun jandarmii.
Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea i-au depistat, cercetat şi au început urmărirea penală miercuri, faţă de T.C.M.(19 ani) şi P.C.I.(20 ani), ambii din municipiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Doi adolescenți din Deta sunt acum cercetați penal după ce au furat dintr-o firmă din localitate mai multe bunuri, pe care le-au vândut apoi. O parte din bunuri a fost recuperată și înapoiată păgubiților.
Miercuri, jandarmii bihoreni au desfăşurat o acţiune comună cu lucrătorii SC Electrica Oradea, cu scopul depistării persoanelor care sustrag energie electrică, pe raza comunei Sălard. În urma acţiunii au fost depistaţi trei localnici care erau conectaţi ilegal la reţeaua electrică, unul dintre ei având confecţionată o instalaţie clandestină de sustragere a energiei electrice.
Orădeanul B.C.M. (28 ani) a fost prins după ce ar fi furat vineri la amiază de la un băiat de 11 ani o consolă de jocuri.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interzis al patrulea an consecutiv, Marşul Pride Oradea a avut anul acesta o dimensiune internaţională. Sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 16:00, la marşul care a avut ca punct de plecare Primăria Oradea au fost prezenţi sute de membri ai comunităţii LGBT, aliaţi, membrii ai misiunilor diplomatice printre care ambasadoarea Olandei şi ambasadorul Portugaliei, şi Avocatul Poporului din România.
BIHON Sport local
CS Bihorul Beiuș s-a deplasat sâmbătă la Unirea Sântana, pentru jocul de verificare cu formația care a evoluat în sezonul trecut în Liga 3, Seria 7.
BIHON Sport local
Pentru primul meci de verificare, Crișul Sântandrei s-a deplasat la Timișoara pentru confruntarea cu Poli II, formație antrenată de Alin Paleacu, care va evolua în Liga 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de sâmbătă, 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Renate Weber, Avocatul Poporului din România, este prezentă la Oradea pentru a participa cu titlul de observator la marşul Oradea Pride 2026. În cursul dimineţii, Renate Weber a participat, la Ramada, la întâlnirea intitulată „Still Marching: The Ongoing Struggle for LGBTQIA+ Visibility and Rights in Europe”. Legat de interzicerea marşului Oradea Pride, Avocatul Poporului ne-a oferit un scurt interviu în exclusivitate.
5
FC Bihor
FC Bihor a câștigat și testul cu Minaur. Golgheterul din meciurile de pregătire a marcat de ziua lui
Echipa antrenată de Erik Lincar a încheiat cu o nouă victorie perioada de pregătire din această vară, scor 4-2 (2-1), și așteaptă cu încredere startul sezonului din Liga 2.
Cultură
Coaserea tablourilor cu miile de mărgele colorate îi ţin mintea ocupată şi îi dau un scop.
BIHON Sport local
În urmă cu patru ani, CS Crișul Oradea, CS Universitar Oradea și CS Municipal Oradea încheiau un protocol de colaborare pe linie de polo, considerat un model de urmat pentru toate ramurile sportive din oraș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Marghita a obținut în instanță restituirea autoturismului care i-a fost confiscat, după ce în interiorul vehiculului au fost găsite sute de pachete nemarcate cu țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Cociuba Mare a finalizat una dintre cele mai importante achiziții realizate în ultimii ani, după ce a plătit ultima tranșă aferentă tranzacției prin care a cumpărat societatea patronată de un cetățean american, care deținea Băile Tinca.
1
Economic
Fermierii care utilizează tractoare și utilaje agricole pot beneficia și în acest an de serviciile Registrului Auto Român (RAR), direct la locul unde își desfășoară activitatea.