La Tăuteu, firma de prospecţiuni gazo-petroliere a fost scoasă cu forţa de pe terenuri de către localnici.
În ciuda frigului de afară, circa 100 de persoane au protestat din noi, duminica după-amiază, împotriva cianurilor şi a gazelor de şist. „Martor” a fost, ca de obicei, Mihai Viteazul, în Piaţa Unirii.
Cei ce caută gaze şi ţiţei în numele Gazprom nu s-au obosit să-şi obţină avizul de la Mediu. De altfel, obligatoriu.
Fostul primar îl acuză pe actualul primar că minte. Utilajele unei firme maghiare efectuează măsurători seismice.
În Bihor continuă operaţiunile de căutare a hidrocarburilor – ţiţei şi gaze. Beneficiar indirect, Gazprom.
powered by Surfing Waves
România
Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, au anunțat Forțele Navale ucrainene, potrivit Reuters și AFP.
Bihon CSM Oradea
Conform unor știri din lumea baschetului orădean, echipa „leilor roșii” va avea un team manager începând din această vară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 5 iunie 2026, pentru analizarea și avizarea unor restricții temporare de trafic necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură din municipiul Oradea.
Cultură
Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional Sounds of Oradea va avea loc în perioada 12-14 iunie.
Cultură
Expoziția cuprinde 54 de lucrări, creații abstracte direct din atelierul artistei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul de 45 de ani, care a fost exploatat timp de 13 ani de către doi soți, la o fermă din Valea lui Mihai, și a fost găsit de polițiști într-o cocină, a renunțat în timpul judecății de la Curtea de Apel Oradea la pretențiile față de inculpați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a finalizat ancheta epidemiologică a focarului colectiv de Salmonella, de la școala privată Wenford Academy din Oradea. Conform specialiștilor, „ipoteza transmiterii Salmonellei exclude alimentul, dar include elemente de mediu (obiecte, suprafețe contaminate)”.
1
Economic
Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată o încetinire accentuată a consumului în România, unul dintre cei mai importanți indicatori ai evoluției economice.
1
Bihon CSM Oradea
Așa cum bihon.ro a anticipat, Mikko Riipinen este succesorul lui Cristian Achim pe banca tehnică a echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unei postări recente pe grupul de socializarea Oradea24.ro, persoane încă neidentificate au distrus un coș de pe terenul de baschet din Parcul I.C. Brătianu.
2