CFR Călători informează că, începând de duminică, 3 septembrie, va elibera legitimații de călătorie cu gratuitate. Acestea, însă, vor fi destinate numai elevilor. Pentru studenți, prin noua lege a învățământului superior, va exista o reducere de 90%, însă încă nu au fost publicate normele de aplicare, astfel că aceștia mai au de așteptat.
Elevii claselor I - XI care au card de călătorie și sunt înscrisi în anul școlar 2022- 2023 la o unitate de învățământ din Oradea beneficiază de gratuitate la transportul public local pe durata anului școlar prin validarea în mijlocul de transport a cardului de calatorie care este valabil până la data de 31.08.2023, informează OTL SA.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Multe permutări la CS Diosig! Echipa a început antrenamentele pentru primul sezon în Liga 3
Euforia unei merituoase promovări s-a risipit la CS Diosig Bihardioszeg. După un 9-0 la general cu Academica Recea, formația pregătită de Mădălin Popa și-a câștigat un loc meritat pe scena Ligii a III-a din România, însă mulți dintre protagoniști nu se mai regăsesc în lot.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Declarația în instanță a unui bihorean de 72 de ani, judecat pentru că a spânzurat un câine: nu a știut că nu e voie
Un bărbat de 72 de ani, din Oșorhei, a fost condamnat de Judecătoria Oradea la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru că a ucis prin spânzurare câinele unei vecine.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

INTERVIU: Stelian Farcău, director sportiv la FC Bihor: „Promovarea în Liga 2 înseamnă trecerea la un alt nivel”
După patru ani petrecuți ca și coordonator al Centrului de copii și juniori, Stelian Farcău a făcut pasul spre echipa de seniori.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Gardul Aeroportului din Oradea a fost pus la pământ în urma furtunii
Codul Portocaliu de furtuni, emis luni, 15 iulie, a provocat daune Aeroportului Internațional din Oradea. 7

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mai mulți copaci au căzut pe străzile din Oradea în urma furtunii
În urma furtunii de luni, 15 iulie, mai mulți copaci au căzut și au blocat unele străzi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cod portocaliu de furtuni peste Oradea! ISU Bihor a emis mesaj RoAlert
Ploaia ce s-a abătut luni seara peste Oradea și împrejurimi s-a transformat într-o avertizare de cod portocaliu de futuni. 1

BIHON Sport local

Lotus Băile Felix a demarat pregătirile! Cinci jucători noi la primul antrenament!
Echipa va efectua un stagiu centralizat de o săptămână la Poiana Brașov.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XX-a: Contabilitatea, de la A la AI
Cei mai buni contabili din județul Bihor în anul 2023 au fost premiați luni, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, organizate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, filiala Bihor.

România

Mr. Beast, cel mai urmărit youtuber din lume ar fi filmat un videoclip în România, la doar câțiva kilometri de județul Bihor
Faimosul YouTuber, MrBeast a fost văzut în Cluj-Napoca și la Salina Turda, unde se presupune că a filmat unde a filmat un nou material.

Bihon Decese

Decese 15.07.2024

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Energie electrică verde la DGASPC Bihor. Panouri fotovoltaice de un milion de lei
Consiliul Județean Bihor a aprobat luni, 15 iulie, un proiect de instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice la sediul administrativ al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (DGASPC Bihor).

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.