O mamă despărţită de copilul ei, în ciuda iubirii pe care şi-o poartă amândoi, şi povara unui handicap ce pare de două ori mai grea atunci când îţi doreşti să te faci folositor, dar nimeni nu vrea să te angajeze. Aceasta este povestea familiei Berki din Cenei. Pentru că primăria spune că nu le poate găsi o locuinţă unde să stea împreună cu copilul lor, şi pentru că oamenii de afaceri nu au timp să le citească povestea, Etel şi Attila Berki mai speră în bunătatea Crăciunului.
Acţiune în premieră, la Timişoara, destinată angajării de persoane cu dizabilităţi. Mai multe asociaţii, împreună cu AJOFM Timiş au organizat o bursă a locurilor de muncă destinată acestei categorii sociale defavorizate.
Graţie unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, Asociaţia Deficienţilor Locomotori Bihor a reuşit să le ofere membrilor săi un eveniment cultural la Salina Turda.
Cu scopul de a crea un sistem unitar de management a informaţiei privind protecţia persoanelor cu handicap şi de a limita erorile în administrarea fondurilor destinate acordării prestaţiilor sociale pentru aceste persoane, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş lucrează în prezent la implementarea unui Registru electronic pentru persoanele cu handicap din Timiş.
Doar 6 din cei aproape 2000 de copii cu diferite forme de handicap din judeţul Timiş au ales să-şi prezinte poveştile de viaţă, în cadrul unui concurs de eseuri lansat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi, aproape toţi, cred acelaşi lucru: „oamenii nu ne înţeleg şi râd de noi”.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, în perioada 25 septembrie – 25 noiembrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Dragoș Vodă, în zona pasajului feroviar, pentru executarea unor lucrări la infrastructura feroviară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Oradea din data de 24 septembrie, au fost adoptate două hotărâri care vizează implementarea proiectului privind montarea unor capacități de producere a energiei din surse regenerabile solare, cu instalații de stocare integrate, pe mai multe clădiri publice din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin votul consilierilor locali orădeni, Administrația Domeniului Public SA urmează să finanțeze, din sursele proprii, inlocuirea copertinei existente de la capela din Cimitirul Municipal Rulikowski.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința ordinară din luna septembrie, consilierii locali orădeni au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui pasaj subteran destinat pietonilor și bicicliștilor pe bulevardul General Gheorghe Magheru, în zona străzii Gheorghe Doja.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Devenită o tradiție, premierea către municipalitate a elevilor din Oradea care au obținut rezultate la competiții internaționale, olimpiade și concursuri școlare naționale, în anul școlar 2025-2026, va avea loc și în acest an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 24 septembrie, redistribuirea unor sume din bugetul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune. Bugetul total al asociației pentru anul 2026 a rămas de 19,46 milioane de lei, însă banii au fost repartizați diferit pentru unele proiecte și evenimente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Viorel Pașca susține că a fost înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, deși afirmă că nu a fost condamnat și că măsurile care ar fi putut sta la baza înscrierii au fost ridicate de judecător.
Cultură
În cadrul TIFF Oradea vor avea loc două proiecţii ale filmului, urmate de Q&A cu o parte din echipă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs joi, 24 septembrie, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea.
Economic
Casa Județeană de Pensii Bihor a avut un volum important de activitate în primele opt luni ale anului 2026, în special în ceea ce privește recalcularea pensiilor, stabilirea de noi drepturi și relația directă cu beneficiarii.
Cultură
Vernisajul dublei expoziţii va avea loc în Galeriile de Artă Reperaj din Cetatea Oradea.