Orădenii care au avut vineri drum în zona Hotelului Continental, au putut observa pe trotuarul de vis-a-vis de acesta un fenomen cel puţin ciudat. Un copac înalt de pe marginea şoselei, fumega intens dintr-o scorbură a sa, situată la circa trei metri înălţime. Video
85 de persoane şi-au confirmat participarea la seminarul organizat de ADR Nord - Vest. Video: Funcţionari instruiţi despre achiziţiile publice
Firme cu profil medical din mai multe judeţe au stand, iar peste 250 de medici s-au înscris la cursurile organizate la Medi.Co Varadinum.
ORADEA - Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Bihor în cadrul Proiectul Cultural finanţat din Taxa de Timbrul Arhitecturii, organizează în data de 26 mai, ora 11:00, simpozionul cu tema „Păstrarea tradiţiei în arhitectura rurală”.
Comunicat de presa simpozion
Comunicat de presa simpozion
powered by Surfing Waves
România
Iniţial, Russell Crowe urma să aibă primele concerte în România în 4 şi 7 iulie, la Timişoara şi Bucureşti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Oradiei, Florin Birta, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, situația lucrărilor de reabilitare la Colegiul Național Mihai Eminescu și despre disputa apărută în jurul unor spații din clădire ocupate de reprezentanți ai Ordinului Premonstratens.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Oradea au aprobat, în ședința din 26 februarie, declanșarea procedurii de expropriere terenurilor aflate în proprietate privată sau care figurează încă pe foștii proprietari, necesare pentru continuarea proiectului „Regenerare Urbană – Cartier Nufărul I, Etapa 3 / Zona 3”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vernisajul va avvea loc în noua galerie de artă contemporană găzduită de Era Shopping Park.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul local Oradea a adoptat hotărârea prin care s-a aprobat schema locală de ajutor de minimis destinată firmelor care ăși au sediul în clădiri clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au fațada stradală sau principală renovată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea construiește un drum de legătură între Bulevardul Decebal și strada Traian Blajovici
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie, o hotărâre pentru reconfigurarea viitoarei infrastructuri rutiere din zona viitorului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie, aflat în execuție pe strada Vlădeasa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aquaparkul Nymphaea a atras anul trecut sute de mii de vizitatori, înregistrând noi investiții și surprize pentru toate vârstele.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie, încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și societatea comercială SC Dumexim SRL, astfel se va pune capăt unui litigiu aflat pe rolul Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de licitație pentru execuția lucrărilor la 4 pasaje pietonale subterane de pe Centura Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Oradea au adoptat în ședința din 26 februarie o hotărâre privind desemnarea unor administratori provizorii în Consiliul de Administrație al AIR Oradea SA. Mandatele acestora sunt valabile până la 31 martie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Oradea au aprobat, în ședința din 26 februarie, o hotărâre prin care municipalitatea va suporta din bugetul local cheltuielile pentru înhumarea persoanelor decedate fără aparținători sau în situațiile în care nimeni nu își asumă organizarea inmormântării.
1