Hotel Ramada va găzdui joi, 30 ianuarie 2014, de la ora 10:00, conferinţa proiectului: „Conexarea serviciilor oferite de structurile de susținere a afacerilor”, BHB - Sustainable Development Business Center.
Avocaţii orădeni sunt invitaţi la o conferinţă în cadrul căreia vor fi abordate aspecte legate de noile coduri.
Circa 20 de copii cu vârste între 3 şi 14 ani, proveniţi din centre subordonate DGASPC Bihor, s-au bucurat de o întâlnire cu Moşul şi cu generosul loc de joacă din cadrul „ForFun play-ground cafe”, aflat lângă fosta Clinică Maria de pe strada Cuza Vodă.
Angajatorii au aflat direct de la şefii ITM Bihor răspunsuri la problemele cu care se confruntă.
Luni, de la ora 10, Hotelul Ramada găzduieşte conferinţa de închidere a proiectului „O nouă metodă şi sistem de monitorizare în timp real a procesului de fermentaţie”, derulat cu finanţare HURO de Universitatea din Oradea (Facultatea de Ştiinţe) şi Institutul de Biotehnologie „Bay Zoltán” din Szeged (Ungaria), ca partener.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de marți, 20 octombrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Mădăras, reușind să salveze locuința și o filigorie din calea flăcărilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, înscrierile pentru Târgul de Crăciun Oradea 2026 au început, iar comercianții, producătorii și artizanii interesați să participe se pot înscrie până în 8 noiembrie. Evenimentul se va desfășura în perioada 27 noiembrie – 26 decembrie, în zona centrală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va lua în discuție, în cadrul ședinței din 22 octombrie, cererea de pensionare a judecătorului Florin Ioan Filimon, de la Secția penală a Curții de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 20 octombrie, în zona Via 29 din Oradea. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 09:35.
Educație
Dispariția prematură a lectorului universitar Laurențiu Petrila, de la Universitatea din Oradea, a provocat un val de mesaje de regret din partea familiei, studenților și colegilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Regimul termic va fi normal pentru perioada din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni (19 octombrie - 1 noiembrie), cu oscilații ale valorilor maxime de la o zi la alta, dar și cu intervale cu precipitații, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fațada Teatrului de Stat din Oradea a fost reabilitată, iar lucrările au fost recepționate luni, 19 octombrie.
Economic
Femeile care au născut și au crescut copii pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare, în anumite condiții prevăzute de legislația în vigoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunitatea reformată maghiară din Suplacu de Barcău are un nou centru socio-cultural, care a fost inaugurat recent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parcul orășenesc de agrement din cartierul Százhold din Valea lui Mihai se apropie de finalizare, lucrările fiind realizate în proporție de aproximativ 95%.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat, luni, sentința în cazul lui Jónás Zoltán Gavra, un bărbat de 43 de ani, din Batăr, acuzat de o tâlhărie comisă în primăvara acestui an, pe Calea Borșului.