În perioada 25.11.2016 – 8.12.2016, DGASPC Bihor organizează o campanie de informare pentru prevenirea violenței în familie, cu obiectivul de a disemina informaţii despre formele de violenţă in familie, prevenirea şi combaterea acestora.
Suspectat că a prejudiciat statul cu peste 360.000 lei prin evaziune fiscală cu autoturisme second - hand.
În perioada 21 - 24 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile desfăşurate pe raza judeţului Bihor.
Poliţiştii de la Prevenire s-au jucat cu copiii de grădiniţa 36 cu semnele de circulaţie.
Poliţiştii bihoreni informează că au început înscrierile pentru zece locuri la curs de zi (femei şi bărbaţi), la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” în specializarea „Psihologie-informaţii”.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muzică pentru toate gusturile, pe cele patru scene, au putut savura cei peste 11.000 de festivalieri care au trecut porțile ediției a V-a a „Waves Festival”.
FC Bihor
FC Bihor pleacă luni dimineața în cantonament în Slovenia cu un lot format din 22 de jucători.
Economic
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și va produce efecte începând cu 27 iulie 2026.
Economic
Parlamentul a decis prelungirea până la finalul anului 2026 a măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru o serie de produse alimentare de bază, într-o intervenție legislativă care menține schema de control al prețurilor pe întreg lanțul de aprovizionare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din Aleșd vor începe în perioada următoare, după semnarea contractului de execuție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 37 de ani, din Dobrești, a fost obligat de Judecătoria Oradea să-i plătească daune morale de 20.000 de lei și despăgubiri materiale de 3.500 de lei uneia dintre cele două tinere pe care le-a tâlhărit pe o stradă din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, lucrările de creștere a eficienței energetice la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, situat pe strada Avram Iancu nr. 10, au ajuns la un stadiu de realizare de 75%.
BIHON Sport local
Atacantul Remus Pașca (30 de ani – 1,90 m) a avut un sezon excelent în tricoul echipei Transilvania Sport Academy, pentru care a înscris 40 de goluri în Liga 4, 3 goluri și Cupa României și 4 goluri în „dubla” de baraj cu Minerul Rodna.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal petrecut pe o stradă din Ștei, în fața unui magazin, s-a terminat în spatele gratiilor pentru agresor și la spital, în cazul celor două persoane pe care le-a lovit.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor l-a condamnat, vineri, la 4 ani de închisoare, cu executare, pe Tiberiu Richard Pop, un clujean de 35 de ani, care a fost prins în flagrant delict în timp ce îi vindea unui colaborator al anchetatorilor antidrog o jumătate de kilogram de substanță psihoactivă 2-MMC, într-o spălătorie auto din Oradea.