La nivel european se derulează o campanie pentru locuri de muncă sigure.
În activitatea de control desfăşurată de inspectorii de muncă au fost identificate situaţii de nerespectare a promisiunii de angajare în străinătate, dar care exced limitelor de competenţă ale Inspecţiei Muncii.
Inspecţia Muncii atrage atenţia firmelor să ia măsurile ce se impun pe timp de caniculă.
Pesedistul Rotar a preluat instituţia de la Hoduţ, membru PDL, care a trecut în poziţia de adjunct.
Începând cu data de 25 noiembrie, conform legilor în vigoare, Inspecţia Muncii din cadrul ITM va prelua Inspecţia Socială. „În urma reorganizării prin reducere de posturi şi absorbţia Inspecţiei Sociale care se desfiinţează, Inspecţia Muncii va prelua toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile Inspecţiei Sociale, potrivit prevederilor legale sau contractuale”, a precizat Mircea Matei, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 20 august, rectificarea bugetului județului pentru anul 2026, bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și transferuri de la bugetul județean, precum și a bugetului creditelor interne.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au trecut în cursul dimineții de 20 august prin zona părculețului de pe strada Eroului Necunoscut s-au declarat revoltați de apa care curgea pe trotuar și carosabil, devenind un mic pârâu ca și debit.
Economic
Un produs din gama Milbona, comercializat în magazinele Lidl din România, este retras de la vânzare după identificarea unei posibile contaminări o bacterie care poate provoca probleme digestive.
Cultură
Trei trupe de impro invită publicul în centrul staţiunii pentru trei show-uri cu intrare liberă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Joi, 20 august, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Peștiș.
Bihon CSM Oradea
Sala Teatrului Regina Maria a fost neîncăpătoare în seara zilei de miercuri, la spectacolul prilejuit de prezentarea lotului echipei de baschet CSM CSU Raiffeisen Oradea pentru sezonul care urmează.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mult de jumătate de țară se va afla, vineri, 21 august sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, temperaturile urmând să atingă 40 de grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Cultură
Invitații speciali ai ediţiei a cincea a festivalului sunt Octavian și Manolita Dragomir Filimonescu.
FC Bihor
FC Bihor a obținut miercuri o calificare spectaculoasă în faza grupelor, după victoria repurtată în play off în fața unei echipe de tradiție din Superligă, Farul Constanța, scor 1-0.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Platforma virtuală pentru parcările de domiciliu din Oradea va fi indisponibilă în perioada 20–24 august 2026, ca urmare a unor lucrări la instalația electrică și la infrastructura de rețea din clădirea Primăriei Oradea.