„Supravegherea video va fi extinsă la examenul de Bacalaureat din acest an”, a anunțat, marți, Aura Danielescu, inspector școlar general adjunct la ISJ Timiș. În martie, elevii din Timiș vor participa la simularea pentru examenul de Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională.
„Cadrele didactice cu o vechime efectivă de cel puțin 4 ani se pot înscrie la concursul pentru obținerea gradației de merit. Perioada de analiză a activității depuse de candidați este 1 septembrie 2008-31 august 2012”, a declarat Francisc Halasz, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Județean Timiș.
Trei campusuri şcolare ar putea funcţiona în judeţ chiar din 2013, după ce Ministerul Educaţiei a cerut părerea Inspectoratului Şcolar Timiş referitor la ideea înfiinţării acestora. “Am spus că ar fi bine să existe”, a declarat Cornel Petroman, inspector şcolar general ISJ Timiş.
Proba de competenţe din cadrul bacalaureatului va fi susţinută luni, 31 mai, conform calendarului.
ORADEA - Noua conducere a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor are planuri mari. Mircea Matei (în foto), noul director coordonator al ITM Bihor, alături de adjuncţii săi, Simona Iancu şi Eugen Cîrmaciu, vor să pună un accent deosebit pe cetăţean.
powered by Surfing Waves
România
Națională României e ratat o nouă calificare la Campionatul Mondial de fotbal, după ce a pierdut meciul de baraj cu Turcia, disputat la Istanbul, scor 0-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc joi, 26 martie.
Cultură
Expoziţia prezintă lucrările a 20 de artişti din 13 ţări, prezentaţi în premieră în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în cursul după-amiezii de joi, apelul declarat de Victor Micula în dosarul în care acesta a fost acuzat de accesarea ilegală a bazelor de date ale Ministerului de Interne și a dispus condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința din 26 martie, participarea municipiului la procedura de achiziție a unor active imobiliare scoase la vânzare de CFR Marfă, în cadrul valorificării bunurilor aflate sub sechestru ANAF.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 martie, hotărârea prin care municipiul își exprimă oficial acordul de principiu pentru preluarea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă (SCDA) Oradea, situată pe Calea Aradului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 martie, trei hotărâri care vizează modernizarea rețelelor de apă și canalizare din cartierul Nufărul, în corelare cu proiectul de regenerare urbană pregătit de municipalitate pentru această zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aleșii locali au adoptat, în ședința din 26 martie, hotărârea prin care se aprobă protocolul de colaborare dintre Primăria Oradea și Universitatea Partium, în vederea reabilitării Pieței Concordiei.
Economic
După mai multe zile de tensiuni politice și dezbateri aprinse între autorități și reprezentanții industriei energetice, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență menită să gestioneze criza de pe piața carburanților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc joi, 26 martie, pe DN 1.
Economic
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Bihor, și-a prezentat joi, în cadrul Colegiului Prefectural, raportul de activitate pe anul 2025.