Ziua Imnului a fost cinstită în timp ce buletinele de vot aşteptau să fie introduse în urnă.
„În anii cei mai grei ai crizei economice, 2010-2011, la cerința lui Traian Băsescu, s-au cheltuit 1,2 milioane de euro pentru amenajarea vilei Dante din București.
Senatorul Ioan Mang va completa triumviratul de la conducerea Consiliului Judeţean.
Liderii USL şi UDMR Bihor au anunţat că vor conduce împreună Consiliul Judeţean. Se invocă stabilitatea.
Co-președintele USL Bihor, senatorul Ioan Mang, a votat, alături de soția sa, la ora 9:20, la secția de vot amenajată la Liceul Teoretic German Friedrich Schiller din Piața Cazărmii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
143 de funcții de președinte vacante ori care urmează să devină libere până pe 25 august 2026 la instanțe civile și militare din întreaga țară au fost scoase la concurs de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în perioada ianuarie – aprilie 2026.
România
În această perioadă, meteorologii monitorizează o posibilă modificare semnificativă a circulației aerului la nivelul continentului european, care ar putea face ca luna februarie să fie neobișnuit de rece.
România
Social-democrații au înaintat Guvernului o propunere prin care circa 2,8 milioane de pensionari ar putea primi ajutoare financiare în acest an, în contextul pregătirii proiectului de buget.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 29 ianuarie.
1
România
Piaţa gazelor naturale începe să arate primele semne de concurenţă reală înainte de ieşirea din plafonare.
România
Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de pe E70, în apropiere de Lugojel, ar fi avut droguri în sânge, potrivit analizelor IML. Sursele indică, pentru G4Media, și consum de canabis înainte de impact.
1
România
Tragedia s-a petrecut în cursul zilei de luni, 26 ianuarie, în localitatea Poiana Mărului din județul Brașov.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Colegii unui elev din clasa IX-a de la Liceul Teoretic nr. 1 Bratca îl acuză pe profesorul de informatică de comportament agresiv, după ce a fost filmat cum urlă la un elev. Conducerea școlii a deschis o anchetă.
17