Joi, 30 ianuarie a.c., cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Nonviolenţă în Şcoală, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi elevi din cadrul a 12 licee orădene, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaţilor, organizează cea de-a doua ediţie a Marşului pentru prevenirea fenomenului de violenţã în şcoli, cu tema „O adolescenţă fără violenţă!”.
Poliţiştii bihoreni transmit câteva avertizări proprietarilor de magazine, în dorinţa de a-i învăţa să se ferească de hoţi.
Poliţiştii de investigare a fraudelor au propus trimiterea în judecată a doi tineri suspectaţi că au prejudiciat titularii unor drepturi de autor.
Marţi, poliţiştii Postului de Poliţie Roşiori l-au depistat, pe raza localităţii, pe T.S., în vârstă de 37 de ani, din Roşiori, urmărit naţional.
Vineri, în jurul orei 09.00, poliţiştii Postului de Poliţie Drăgăneşti au fost sesizaţi de un localnic de 25 de ani că, în perioada 13 – 16 ianuarie a.c., persoane necunoscute au pătruns în imobilul pe care o rudă a sa plecată în străinătate îl deţine în localitatea Sebiş şi au sustras diverse bunuri, în valoare de 5.000 lei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului pentru igienizarea terenurilor. Flăcările au afectat peste 30 de hectare de terenuri, livezi și anexe gospodărești.
Economic
Guvernul a aprobat vineri acordarea unor ajutoare de urgență pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor, în urma operațiunii din 30 iunie 2026. Persoanele se află în prezent în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
FC Bihor
Duminică, de la ora 11:30, FC Bihor Oradea va juca în deplasare cu nou promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deschis în cadrul Mercure Oradea, REI Creative Cuisine a fost gândit de la început ca un restaurant de sine stătător, conectat la oraş şi la ritmul său.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la viitorul pasaj subteran din zona magazinului Crișul sunt urmărite de orădeni, iar recent a apărut o întrebare legată de spațiul care va rămâne pentru pietoni în dreptul clădirii.
BIHON Sport local
Finalul lunii septembrie aduce un nou eveniment care îl are printre protagoniști cunoscutul luptător bihorean Adrian Maxim. Multiplu campion în ring, Maxim va urca în ring în gala „Spartan Fight Arena”, programată vinerea viitoare la Târgu Mureș.
România
Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, a anunțat vineri că începe, împreună cu reprezentanții PNL, USR și UDMR, elaborarea programului de guvernare.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați, condamnați de instanțe din Bihor la închisoare cu executare pentru diferite fapte – de la furt și infracțiuni rutiere, la viol asupra unui minor – au fost ridicați de polițiști și predați în cursul zilei de joi Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, primarului Florin Birta, președintelui CJ Bihor, Mircea Mălan, prefectului Marcel Dragoș și subprefectului Botházy Nándor, în 18 septembrie a avut loc inaugurarea bazinului didactic de înot din cartierul Ioșia, primul de acest tip în Oradea, situat în spatele Arenei "Antonio Alexe".
1
Cultură
Evenimentul se înscrie în programul Zilele Culturii Slovace, organizate de Uniunea Democratică a Slovacilor din România.