Sediul ISU Crisana a fost vizitat vineri de 40 de copii din tabăra de vară „Ceata lui Pitigoi”, care s-au familiarizat astfel cu munca şi misiunea pompierilor.
Pompierii bihoreni avertizează că au fost anunţaţi de Centrul Meteorologic Banat-Crişana al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, că vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza în zonele de câmpie, însă local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar izolat vor fi condiţii de grindină.
30 de pompieri, plus trei antrenori şi trei conducători de lot, grupaţi în trei echipe sportive (de la Grupul 1 Oradea, Grupul 2 Marghita, Grupul 3 Salonta) au participat vineri la etapa pe unitate a “Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă”.
Tinerii care doresc să îşi formeze o carieră în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt informaţi că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” Bihor recrutează candidaţi pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în funcţie de nevoile unităţilor subordonate ISU - sesiunea 2012.
Pentru a prezenta copiilor importanţa obiectivelor turistice ale oraşului, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor în parteneriat cu ISU Crişana realizează, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului – 1 Iunie, o expoziţie în incinta Turnului Primăriei Oradea cu obiecte specifice privind mijloacele de combatere a incendiilor din cele mai îndepărtate timpuri şi până azi.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație au fost avizate în cadrul ședinței Comisiei tehnice de circulație care s-a întrunit în cursul zilei de miercuri, 22 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu executare, pentru furt, a fost prins în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Oradea.
România
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu mașina, intenționat, un adolescent aflat pe o trotinetă electrică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 21 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.1 de de Poliție Rurală Borod au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Negreni, județul Cluj, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Economic
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție o ofertă diversificată prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la cea de-a doua etapă a proiectului privind reabilitarea și modernizarea Pieței Cetate ar urma să se finalizeze în luna august, potrivit informațiilor primite de la primarul Florin Birta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Care este traseul unui deținut de la momentul încarcerării până la pregătirea pentru eliberare, cum poți deveni polițist de penitenciare ori cum face față sistemul de detenție fenomenului supraaglomerării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați pentru salvarea a doi pui de pisică în cursul serii de marți, 21 iulie.
Economic
Consultanții fiscali atrag atenția asupra unei noi metode de fraudă care vizează companiile ce utilizează sistemul național e-Factura.