Peste 15 cupluri de părinţi sau viitori părinţi au participat duminică seara la întâlnirea cu specialiştii Şcolii mamei Junior, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall Timişoara.
Una dintre cele mai interesante expoziţii organizate la Iulius Mall anul trecut revine în atenţia timişorenilor. Cum oricine are nevoie de soluţia potrivită pentru curăţenie, pentru acest sfârşit de săptămână a fost pusă la punct o nouă ediţie a expoziţiei „Best Cleaning Expo”.
Muzicianul german Patrice, headlinerul primei zile de concerte din cadrul Festivalului Plai a fost prezent în cursul după – amiezii în Iulius Mall, unde a susţinut o sesiune de autografe.
Vineri, 18 mai în food court-ul Iulius Mall, se va desfăşura cea de-a XI-a ediţie a Târgului Liceelor Timişene – Târg al ofertelor educaţionale. Evenimentul se adresează, în special, elevilor de clasa a VII-a şi a VIII-a, precum şi părinţilor acestora, oferindu-li-se astfel posibilitatea să cunoască specificul fiecărei unităţi de învăţământ.
Faceţi cumpărături şi Iepuraşul vă poate aduce de Paşti un superb autoturism! Iulius Mall Timişoara a pregătit un „Paşte cu surprize”! Un autoturism Ford Fiesta, 20 de telefoane inteligente, 2.000 de cadouri instant sunt premiile pe care le oferă Iulius Mall clienţilor harnici.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Săcueni a fost obligat de Judecătoria Marghita să îi plătească societății de asigurări la care avea încheiată polița RCA pentru autoturismul propriu peste 75.000 de lei, plus dobândă, după ce a lovit intenționat un alt autovehicul.
Economic
Persoanele fizice care nu mai reușesc să își achite obligațiile financiare pot solicita intrarea în insolvența personală, însă accesul la această procedură este condiționat de respectarea unor criterii stabilite prin lege.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Salonta va avea un nou hotel, după ce administrația locală a finalizat procedurile pentru valorificarea unui teren destinat unei investiții în domeniul turismului.
România
La scurt timp după desemnarea noului premier, președintele PNL a reacționat pe rețelele de socializare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aborda potențiali clienți pe stradă, lângă magazine sau săli de jocuri de noroc. Le spunea că a pierdut o sumă mare la „păcănele” și avea nevoie urgentă de bani. Ca urmare, le oferea telefoane în ambalaje sigilate, la prețuri de până 10 ori mai mici decât cele din magazine.
România
Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, a anunțat duminică președintele Nicușor Dan, care a informat că îl propune în locul acestuia pe Adrian Veștea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare energetică a clădirii Bibliotecii „Octavian Goga” din Aleșd au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 75%, potrivit informațiilor transmise de primarul Ioan Todoca.
Cultură
Tema din acest an a evenimentului a fost „Women of Art Nouveau” (Femeile în Art Nouveau)
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de sâmbătă, 13 iunie.
1
FC Bihor
Defensiva FC Bihor Oradea va arăta mult schimbată față de campionatul trecut. După fundașul dreapta Kilyen și fundașul stânga Velisar, clubul orădean a oficializat transferul fundașului central Paul Antoche (33 de ani – 1,84 m).
1
Bihon CSM Oradea
După câteva zile de incertitudini, se cunoaște noua echipă a fostului jucător al „leilor roșii”, Bobe Nicolescu.