În mijlocul Munților Apuseni, acolo unde stâncile se înalță spre cer și codrii își șoptesc rugăciunea lor tainică, s-a ridicat, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în timpul stăreției Preacuviosului Părinte Arhimandrit Mihail Tărău și prin osteneala obștii și a oamenilor credincioși, o casă de rugăciune: Biserica Schitului Vârtop, așezământ aflat sub ocrotirea și directa ascultare a Sfintei Mănăstiri Izbuc.
Un judecător din cadrul Tribunalului Bihor a respins, marți, contestația Parchetului Beiuș împotriva deciziei prin care Judecătoria locală a respins propunerea procurorilor de a-l aresta pe unul din cei doi suspecți în cazul furtului de bijuterii de la Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Izbuc.
powered by Surfing Waves
România
Zelenski a avut o întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan, la Cotroceni, joi, 12 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mama premierului Ilie Bolojan, Floarea Bolojan, în vârstă de 87 de ani, locuiește în satul Birtin din județul Bihor și spune că vorbește în fiecare zi cu fiul ei, pe care îl încurajează să rămână ferm în fața presiunilor politice.
FC Bihor
Sâmbătă, de la ora 12:30, FC Bihor Oradea evoluează pe terenul liderului Corvinul Hunedoara. Meciul va fi televizat de Digi Sport și Prima Sport.
Cultură
În spectacol, actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki vor interpreta texte sacre.
Economic
Șoferii din Oradea resimt joi, 12 martie 2026, presiunea tot mai mare asupra bugetului pentru combustibil, pe fondul creșterii constante a prețurilor.
Economic
Într-o schimbare majoră a abordării fiscale, președintele Adrian Nicușor Nica a anunțat că, odată cu finalizarea procesului de digitalizare a instituției, ANAF intenționează să reducă semnificativ controalele pentru companiile considerate cu risc fiscal scăzut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, în perioada 11 februarie – 12 martie, pe platforma https://portal.parcari.oradea.ro/ au fost validate peste 10.000 de conturi, iar numărul total al conturilor verificate a depășit 15.000.
BIHON Sport local
Fostul arbitru FIFA și-a depus în scris luni demisia din funcția de președinte a Comisiei Județene a Arbitrilor Bihor, invocând motive personale.
Cultură
Expoziţia cuprinde lucrări de sculptură, desen, pictură, ceramică, video și performance.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe parcursul săptămânii 9 – 15 martie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sunt angrenați într-o nouă acţiune pentru verificarea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate, coordonată, la nivel național, de Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stadiul de realizare al proiectului pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, cu o lungime de peste 166 de kilometri, a fost analizat, în data de 12 martie, într-o întâlnire de lucru a premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, se menționează într-un comunicat de presă primit de la Guvernul României.