Puștii de la LPS Bihorul au marcat 234 de goluri în 30 de meciuri!
Nici juniorii E, nici juniorii C nu au reuşit să se califice la turneul semifinal.
Cu două victorii fără gol primit juniorii E de la FC Bihor (născuţi 2004) şi-au asigurat locul 1 în grupă şi aşteaptă cu încredere jocul din semifinalele „zonei” Campionatului Naţional care se desfăşoară pe Stadionul Iuliu Bodola.
CFR Cluj a reuşit să câştige ambele meciuri de baraj cu Viitorul Oradea pentru accederea la turneul zonal al Campionatului Naţional rezervat juniorilor E (născuţi 2003).
Campioanele județelor Bihor și Cluj s-au întâlnit joi pe terenul de la Universitate în manșa tur a fazei interjudețene la juniori E (născuți în 2003 și mai mici).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea l-a arestat pe 30 de zile pe un bărbat de 42 de ani, acuzat de ultraj după ce a amenințat cu moartea și cu bătaia pe un polițist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lauda de sine nu miroase a bine. Ba chiar îți poate aduce un dosar penal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce a fost condamnat pentru abandon de familie și tăiere ilegală de arbori și a fost dat în urmărire, un bărbat de 33 de ani, din satul bihorean Păușa, a primit și o veste bună.
Cultură
Trei muzicieni din Oradea, cu parcursuri artistice diferite, au format trupa All Black, după ani de activitate pe scene și la evenimente locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii și iubitorii de mișcare din comuna Popești au la dispoziție o bază sportivă modernizată la Liceul Tehnologic Nr. 1, inaugurată recent, potrivit informațiilor primite de la primarul Tudor-Dacian Cheregi.
Educație
Profesorii amenințați sau agresați în exercitarea profesiei ar putea beneficia de protecție penală specială, asistență juridică finanțată și măsuri rapide împotriva persoanelor care îi intimidează.
Economic
Companiile care au întârziat depunerea situațiilor financiare anuale pentru 2025 mai au la dispoziție o perioadă limitată pentru a evita o consecință importantă: declararea inactivității fiscale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Internatul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei a fost reabilitat cu fonduri europene, iar clădirea va putea fi folosită atât pentru cazarea elevilor, cât și pentru organizarea unor activități educaționale, dar și pentru găzduirea vizitatorilor orașului.
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
2
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
1