Parlamentarii UDMR Laszlo Borbely și Rozalia Biro apar în interceptările din dosarul vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Bihor, Alexandru Kiss, trimis joi în judecată de procurorii DNA Oradea pentru mai multe fapte de corupție.
Ca în fabula “Câinele şi căţelul”, unii deputaţi vor egalitate în faţa legii: dar între ei, nu şi cu simpli cetăţeni!
Ambasada SUA şi Comisia Europeană au în atenţie decizia Camerei Deputaţilor de a-l „imuniza” pe Laszlo Borbely.
Noua propunere DNA pentru avizarea anchetării lui Borbely e întemeiată şi pe influenţă în favoarea lui Edu Dorinel.
Dosarul DNA cu trei inculpaţi, mai puţin cu Laszlo Borbely, e judecat la Tribunalul Satu Mare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, Comisia municipală de Circulație a avizat, în ședința din 10 iulie, o serie de restricții de trafic necesare desfășurării lucrărilor de modernizare a căii ferate Cluj- Oradea, la solicitarea Webuild S.p.A., antreprenorul care execută lucrările.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunitatea profesorală din Salonta este în doliu după trecerea în neființă a profesorului de limba franceză Teodor Neș, personalitate apreciată a învățământului local. Anunțul a fost făcut de Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta, instituție care a transmis un mesaj de condoleanțe și de omagiu pentru fostul dascăl.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În 2021, Ministerul Dezvoltării a lansat Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, inițiat de ministrul Cseke Attila, cu scopul de a reduce deficitul de locuri în creșe și de a extinde accesul familiilor tinere la servicii moderne de educație antepreșcolară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 34 de ani, din Vașcău, a fost condamnată de Judecătoria Beiuș la 3 ani de închisoare, cu executare, pentru furt calificat, după ce a intrat într-o locuință și a furat bijuterii și alte podoabe în valoare de 12.500 de lei.
Economic
Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF au identificat un mecanism amplu de evaziune fiscală prin care o societate ce organiza și transmitea online gale de arte marțiale mixte ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 26 de milioane de lei.
România
Adeverința de asigurat ar putea să nu mai fie obligatorie pentru pacienți, potrivit unui proiect de modificare a Legii sănătății. Documentul ar urma să fie cerut doar în situații excepționale, dacă proiectul va fi adoptat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 10-12 iulie.
România
Conform normelor metodologice adoptate joi de Guvern, neplata amenzilor rutiere în termen de 90 de zile poate duce la suspendarea permisului de conducere.
România
Liderii liberali din echipa lui Ilie Bolojan s-au reunit joi seara, 9 iulie, în sistem hibrid, pentru a stabili strategia partidului după decizia Tribunalului București, care a suspendat hotărârile luate la Congresul PNL din 21 iunie.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Chirurgul orădean Paul Andrei Țenț a fost trimis în arest la domiciliu pentru 30 de zile, acuzat că l-a amenințat și lovit pe un jandarm, în Cluj-Napoca.
2