Începutul acestei luni a adus pentru cei aflaţi în dispută obligativitatea parcurgerii unei noi etape în stabilirea dreptăţii uneia dintre părţi. Legislaţia prevede de la 1 octombrie necesitatea apelării la instituţia medierii. Un număr de 71 de specialişti sunt deja autorizaţi pentru acest serviciu în Timiş.
După ce a fost îngrijit timp de şapte ani de un bihorean, un leu a fost transportat într-o rezervaţie africană.
Acţiunea „Viaţa pe scuter”,
demarată de poliţiştii timişeni, s-a
bucurat de interesul elevilor de liceu, care s-au
întrecut în cunoştinţe de
legislaţie rutieră şi au participat la un
concurs de îndemanare cu scuterul. Evenimentul face
parte din cadrul unei campanii ample de prevenire a
accidentelor rutiere în care sunt implicaţi
conducătorii vehiculelor pe două roţi
şi care au urmări grave pentru conducătorii
acestora.
BIHOR - Şoferii bihoreni încă ignoră
pericolul pe care îl constituie condusul sub
influenţa alcoolului. Cele mai grave cazuri depistate
în weekend, au fost ale şoferului depistat
în trafic pe DJ 709/A, în Arpăşel, pe
S.D.(42 ani), din Ciumeghiu.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Miercuri s-au desfășurat cele 4 meciuri contând pentru sferturile de finală a fazei județene a Cupei României. CS Oșorhei, Foresta Tileagd, Club Atletic Oradea (câștigătoarea ultimelor două ediții) și Unirea Valea lui Mihai s-au calificat în semifinale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alți trei polițiști de frontieră și doi vameși din Halmeu au fost inculpați de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea în dosarul instrumentat alături de ofițerii DGA Oradea referitor la rețeaua de corupție despre care anchetatorii spun că a cuprins punctul de frontieră sătmărean de la granița României cu Ucraina.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost alertă în Bihor și în Sălaj, unde polițiștii s-au mobilizat pentru prinderea unui bărbat de 40 de ani, din Marghita, a luat-o cu forța pe fosta sa parteneră, a obligat-o să urce într-o mașină și a plecat într-o direcție necunoscută.
Economic
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că viitorul program de guvernare va cuprinde măsuri pentru relansarea economiei. El a precizat că negocierile sunt încă în desfășurare, iar partidele trebuie să ajungă la un acord asupra soluțiilor care urmează să fie puse în aplicare.
Economic
Investiția de pe Valea Topa, începută în 2011 și abandonată în 2015 din lipsă de bani, a fost reluată în acest an. Acumularea va putea reține 2,3 milioane de metri cubi de apă și ar urma să reducă riscul de inundații pentru șase localități din județul Bihor.
Economic
Unul dintre cele mai cunoscute resorturi din Băile Felix va trece printr-un amplu proces de modernizare, în urma unei investiții care depășește 17 milioane de euro.
Economic
Aproximativ 30 de angajatori, inclusiv companii din Ungaria, participă miercuri la Târgul Locurilor de Muncă organizat de AJOFM Bihor, cu oferte pentru persoane fără calificare, specialiști și absolvenți.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 22 de ani, din localitatea bihoreană Ineu, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de un an și 6 luni de închisoare pentru furt, tâlhărie și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost prins de polițiști ziua în amiaza mare, pe o stradă din centrul municipiului Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea a luat decizia să înceapă furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Oradea și în comuna Sânmartin, începând cu 15 octombrie.