Guvernul a modificat marți, printr-o Ordonanță de Urgență, prevederile referitoare la durata arestului la domiciliu incluse în Codul de procedură penală, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Poliţiştii locali din Timişoara au aplicat în ultima săptămână aproape 200 de amenzi pentru încălcarea legislaţiei rutiere, cele mai multe în cazul şoferilor prinşi cu maşinile în staţiile RATT, pe trecerile de pietoni şi în raza de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
powered by Surfing Waves
Economic
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că viitorul program de guvernare va cuprinde măsuri pentru relansarea economiei. El a precizat că negocierile sunt încă în desfășurare, iar partidele trebuie să ajungă la un acord asupra soluțiilor care urmează să fie puse în aplicare.
Economic
Investiția de pe Valea Topa, începută în 2011 și abandonată în 2015 din lipsă de bani, a fost reluată în acest an. Acumularea va putea reține 2,3 milioane de metri cubi de apă și ar urma să reducă riscul de inundații pentru șase localități din județul Bihor.
Economic
Unul dintre cele mai cunoscute resorturi din Băile Felix va trece printr-un amplu proces de modernizare, în urma unei investiții care depășește 17 milioane de euro.
Economic
Aproximativ 30 de angajatori, inclusiv companii din Ungaria, participă miercuri la Târgul Locurilor de Muncă organizat de AJOFM Bihor, cu oferte pentru persoane fără calificare, specialiști și absolvenți.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 22 de ani, din localitatea bihoreană Ineu, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de un an și 6 luni de închisoare pentru furt, tâlhărie și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost prins de polițiști ziua în amiaza mare, pe o stradă din centrul municipiului Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea a luat decizia să înceapă furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Oradea și în comuna Sânmartin, începând cu 15 octombrie.
Economic
Finanțările pot acoperi integral cheltuielile eligibile pentru producerea și stocarea energiei din surse regenerabile, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 10 milioane de euro pentru fiecare beneficiar. În Bihor au fost depuse deja 118 proiecte pe cele două componente.
Bihon CSM Oradea
Conform programării inițiale, meciul trebuia să aibă loc la 7 noiembrie 2026. Solicitarea clubului orădean a fost aprobată, iar partida a fost reprogramată pentru data de 10 februarie 2027.
Bihon CSM Oradea
După partida susținută miercurea trecută cu campioana Serbiei, Radnicki Kragujevac, CSM Oradea va juca joi, 15 octombrie (ora 11:00), în deplasare, cu CSM Mureșul Târgu Mureș.