Câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie 2010 cu 3,5% (51 lei) faţă de luna anterioară până la 1.426 lei (344 euro), în condiţiile în care în decembrie sunt acordate în mod tradiţional prime de sărbători ori de vacanţă, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).
Gala antreprenoriatului feminin AntrES, la nivel inter-regional se va organiza ȋn data de 5 martie 2010, cu scopul de a premia cele mai bune Planuri de afaceri, realizate în cadrul Şcolii antreprenoriale pentru femei şi evaluate ȋn cadrul concursului „Planul meu de afaceri!”, la nivel inter-regional, concurs desfăşurat în perioada 15 – 28 februarie 2010, la Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a semnat contractul de finanţare în valoare de 488,071 mil.lei pentru reabilitarea DN1 H Zalău-Aleşd, din care circa 287,807 mil. lei constituie finanţare nerambursabilă CE, restul sumei fiind de la bugetul de stat, a anunţat vineri ministerul.
Cele 13 feline au fost donate Yorkshire Wildlife Park din cauza condiţiilor de viaţă pe care le aveau la Grădina Zoologică din Oradea.
Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie cu 8,1% (111 lei) faţă de noiembrie până la 1.477 lei (350 euro), ca urmare a acordării unor premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, a plăţii drepturilor salariale restante şi a realizării de producţii mai mari, a anunţat joi INS
powered by Surfing Waves
România
La sfârșitul lunii martie, Recorder a publicat investigația „Și inundațiile au culoare politică“, în care documentează modul în care politicile și influențele politice pot afecta gestionarea investițiilor pentru prevenirea inundațiilor în România.
Cultură
Expun artiştii fotografi ai Asociaţiei Internaționale „Euro Foto Art” dar și cei din organizațiile partenere ale acesteia şi membrii Clubului Fotografic „Nufărul” Oradea.
România
Incidentul extrem de violent a avut loc în cursul zilei de marți, 7 aprilie, în cartierul Între Lacuri din Cluj - Napoca.
Cultură
Tineri talentați de la Școlile de Artă din țară vor concura pentru marele premiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o hotărâre definitivă dată marți, 7 aprilie, condamnarea la 5 ani de închisoare, cu executare, a lui Adrian Mihai Piri, un bărbat de 34 de ani, din Suplacu de Barcău, judecat pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat fosta iubită.
BIHON Sport local
Handbalistele antrenate de Ramona și George Tăutu au câștigat Seria P din Campionatul Național cu 13 victorii și o înfrângere și s-au calificat la turneul semifinal programat în perioada 17-19 aprilie.
Economic
Datele publicate de AJOFM Bihor pentru 8 aprilie 2026 arată că, la nivelul întregului județ, sunt disponibile doar 803 locuri de muncă.
România
O operațiune coordonată de FBI, împreună cu servicii occidentale și SRI, a expus o rețea de hackeri ruși care spiona instituții prin routere Wi-Fi vulnerabile.
1
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea a suferit două înfrângeri surprinzătoare în mai puțin de o săptămână, în fața echipelor clasate pe locul 10 la ora întâlnirii cu „leii roșii”.
1
Economic
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor a anunțat efectuarea în avans a plăților destinate persoanelor cu dizabilități, măsură menită să asigure un sprijin financiar constant și predictibil pentru beneficiari.