Contribuţia minimă la pensie este de 222 de lei/lună, iar cea maximă de 3.176 lei.
Pensiile ce vin prin Poştă vor fi plătite în perioada 11 – 24 decembrie.
Mai mulţi bani pentru deportaţi şi refugiaţi. Potrivit informaţiilor primite de la Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor, începând cu data de 01.01.2015, prin intrarea în vigoare a Legii Nr.143/2014 se majorează indemnizaţiile stabilite în baza OUG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.
Casa de Pensii le va accepta dosarul de pensionare, ca urmare a muncii în condiţii speciale, expuşi fiind radiaţiilor.
Vârsta maximă de pensionare se poate afla de pe site-ul Casei Naţionale de pensii în funcţie de data naşterii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria orașului Valea lui Mihai anunță o acțiune specială de colectare și transport a deșeurilor voluminoase de uz casnic, menită să vină în sprijinul locuitorilor care nu pot utiliza centrul de colectare din lipsa unui mijloc de transport sau din considerente financiare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În zona de acces vor fi amplasate urne de donații, publicul fiind invitat să contribuie la susținerea cazurilor medicale și sociale din întreaga țară.
România
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a actualizat, la început de an, tarifele percepute pentru scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan, precum și pentru introducerea terenurilor agricole în intravilan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De 13 ani la rând, copiii pasionați de natură din Beiuș marchează Ziua Mondială a Zonelor Umede prin activități educative menite să crească conștientizarea asupra importanței acestor ecosisteme fragile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul reunește 38 de eseuri semnate de elevi, studenți și doctoranzi, laureați ai celor zece ediții ale Concursului de eseuri „Corneliu Coposu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul evenimentului de la Bădăcin va avea loc şi lansarea cărţii „Dialoguri esențiale din exil” de Anca Stângaciu.
România
Șoferii care obișnuiesc să țină animalele de companie pe locurile din față ale mașinii trebuie să știe că riscă sancțiuni consistente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mediul de afaceri din România traversează o perioadă dificilă, iar datele oficiale confirmă presiunea tot mai mare asupra firmelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Instituția Prefectului Bihor a organizat cea de-a doua ședință de lucru dedicată identificării și desemnării zonelor prioritare pentru biodiversitate (ZPB) din habitatele naturale ale județului, potrivit unui comunicat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spectacolul reinterpretează povestea lui Shakespeare, pe muzica trupei Queen.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Beiuș a făcut un pas major în dezvoltarea infrastructurii de agrement din zona Țării Beiușului, lansând procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția Complexului de Agrement Aquapark, potrivit informațiilor prezentate pe site-ul agendaconstructiilor.ro.