Polițiștii au descins joi dimineața la adresele membrilor unei rețele de proxeneți din Timișoara. Șase persoane au fost ridicate și duse în fața procurorilor DIICOT pentru audieri. Printre tinerele obligate să se prostitueze se numărau și minore.
În ultimii cinci ani au fost înregistrate 870 situaţii de urgenţă generate de scăpări de gaze sau explozii ale gazelor combustibile, majoritatea la locuinţele populaţiei. În urma acestor evenimente, 40 de persoane au decedat, iar alte 262 au fost rănite. Cauza cea mai frecventă a scăpărilor de gaze o reprezintă manevrarea incorectă a aparatelor alimentate cu gaz.
Peste 92% dintre locuinţe aflate în proprietatea celor care le locuiesc, ansambluri rezidenţiale de lux abandonate sau rămase fără cumpărători, un grad de îndatorare extrem de redus pe sectorul locativ şi suprafeţe locative extrem de mici disponibile pentru români, acestea sunt realităţile pieţei de specialitate din România. Viitorul în domeniul locuinţelor ar putea aparţine apartamentelor închiriate, la un preţ decent, care să fie ridicate de investitori privaţi.
Mai multe descinderi au avut loc miercuri dimineața în județele Alba, Hunedoara și Timiș, cu sprijinul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, într-un dosar de contrabandă cu ţigări. Polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au efectuat percheziții într-o locuinţă din Timişoara şi încă patru din judeţul Timiş.
Majoritatea orădenilor nu agrează „fondul de solidaritate” cu zonele ţării care au risc real de seism sau viituri.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un turist din Ungaria a fost implicat într-un accident de ATV produs între localitățile Remeți și barajul Drăgan, intervenția fiind gestionată de echipele S.J. Salvamont-Salvapeo Bihor, din cadrul Consiliului Județean Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare – este pedeapsa pe care a primit-o în primă instanță, un bărbat de 75 de ani, din Oradea, acuzat de producerea unui grav accident de circulație în care și-a pierdut viața un pieton de 69 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat joi, 16 aprilie, o schimbare rapidă a planurilor sale operaționale, care afectează inclusiv câteva dintre zborurile ce leagă Munchen de aeroporturi din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 aprilie 2026, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul Tram-tren, cea mai mare investiție derulată până acum de Consiliul Județean Bihor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr din Oradea a fost condamnat de Tribunalul Bihor la un an și 10 luni de internare într-un centru educativ după ce a fost prins de două ori cu droguri în școală.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-amiaza de joi,16 aprilie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe cu patru etaje, situat pe strada Aluminei, din municipiu.
Cultură
Vizitatorii vor putea explora zonele mai puțin accesibile publicului: cabinele actorilor, culisele și scena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu a izbucnit joi, în jurul 16 aprilie, în podul unei construcții în care sunt amenajate chiliile călugărilor din cadrul Mănăstirii Izbuc.
1
Cultură
„Noi vrem să fim trimbulinzi”, concert cu Maxim Belciug şi Gabriel Bălaşa la Muzeul Ţării Crişurilor
Cei doi sunt cunoscuți pentru colaborările lor originale și pentru capacitatea de a crea spectacole care depășesc tiparele concertelor clasice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețurile carburanților au suferit modificări importante în data de 16 aprilie, fiind înregistrate ieftiniri semnificative, în special la rețelele OMV și Petrom, atât pentru benzina și motorina standard, cât și pentru variantele premium.
1
BIHON Sport local
La Katowice (Polonia) s-a desfășurat joi seară tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European de handbal feminin 2026.