ORADEA - În urma demersurilor Primăriei,
Ministerul Culturii şi Cultelor şi-a dat acordul
pentru introducerea pe lista monumentelor istorice a celor
patru corpuri din incinta Cetăţii Oradea ce nu
figurau pe listă până de curând.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri
şi Poduri şi cei ai Primăriei Timişoara
s-au întâlnit să caute soluţii pentru
gestionarea traficului greu după ce DRDP a interzis
circulaţia mastodonţilor pe Timişoara-Lugoj.
Camionagii vor avea voie doar pe anumite trasee pentru ca
oraşul să nu fie sufocat.
ORADEA - Direcţia pentru Agricultură şi
Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor şi-a realizat
programul de însămânăţare
în procent de 75%.
ORADEA - Executivul local vrea să termine
lucrările la Centura Oradiei în decurs de doi
ani. Municipalitatea vrea ca în doi ani şoselele
de intrare în oraş, arterele principale să
fie reabilitate şi să arate civilizat.
Se caută constructori pentru drumul judeţean
Timişoara - Lugoj. Săptămâna aceasta
va fi publicat în sistemul electronic de
achiziţii publice – SEAP şi în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunţul de
participare la licitaţie, pentru serviciile de
asistenţă tehnică şi supervizare a
lucrărilor.
powered by Surfing Waves
România
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.