ARAD - În cel mult o lună încep lucrările de construcţie a noului mall care va fi ridicat în sudul Aradului, la ieşirea din Arad spre Timişoara. Centrul de shopping de aici se va întinde pe 55.000 de metri pătraţi, iar suma investită de dezvoltatorul britanic Ice Properties va fi de 120 de milioane de euro.
HOTAREL - De când se ştiu sătenii din Hotărel, uliţa principală a satului aflat la un kilometru de Ştei semăna mai mult cu un canal din Veneţia decât cu un drum. Aceasta mai ales când ploua iar apa ajungea din gard în gard.
Cinci şcoli orădene au participat la un proiect comun intitulat „Oradea Veche – Oradea Nouă”. În jur de 150 de lucrări de pictură au fost realizate în acest sens. Doar 80 din ele au fost selectate pentru concursul de pictură cu acelaşi nume, în timp ce 43 de lucrări au fost selectate pentru alcătuirea unui catalog cu imagini color din Oradea.
ORADEA - Direcţia Apelor Gyula şi Direcţia Apelor (DA) Crişuri verifică zilele acestea lucrările de apărare împotriva inundaţiilor pe Crişul Alb şi Crişul Negru.
powered by Surfing Waves

România

AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până pe 15 noiembrie. Ce trebuie să știe pasagerii care au bilete cumpărate
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.

Cultură

Peste 7.000 de participanți la ediția a II-a „Higheghe și vin”, desfășurată în patru orașe bihorene
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tânăr arestat pentru viol asupra unei minore de 14 ani. Ar fi determinat-o să practice prostituția în Oradea
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON CAO

Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE perioada 26.10.2026 - 30.10.2026 - PL Marghita + PL Oradea + PL Alesd + PL Rural

Bihon Decese

Decese 21 octombrie 2026

Cultură

Fjord, proiectat în cinematografele din Oradea. După film, întrebări și răspunsuri live cu regizorul Cristian Mungiu
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.

BIHON Sport local

„Triunghiular” de old-boys cu FC Bihor, Kecskeméti TE și Szeged
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.

Cultură

Jean-Michel Jarre va concerta anul viitor la Cluj-Napoca în cadrul turneului european „Oxygene & Beyond”
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Prinși cu drona. Doi locuitori din Valea lui Mihai s-au ales cu amenzi de 3.000 de lei pentru gunoaiele aruncate
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Surprinși din aer când au încălcat linia continuă! Depășiri neregulamentare, filmate cu drona pe DN1, în Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dinner Winner by Via29: Zece ani de gusturi bune și un cadou pe patru roți! Cum poți câștiga un Fiat 500
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.