Tema Festivalului Luminii, în acest an, este „Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte”.
Marşul de duminică s-a încheiat cu un moment de reculegere şi cu lumânări aprinse în memoria victimelor accidentului minier de la Certej.
La Timişoara a început prima ediţie a Festivalului Baroc, un eveniment menit să marcheze ziua de 18 octombrie 1716, când Prințul Eugeniu de Savoya şi-a făcut intrarea triumfală în Cetate. La bustul său din Parcul Central au fost aprinse joi 140 de lumânări. Festivalul continuă cu prezentări de modă, dansuri, parade în costume de epocă, spectacole şi momente muzicale în următoarele zile.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit sâmbătă, 5 septembrie, în jurul orei 14:30, în zona Mizieș, în apropiere de Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix este în plin proces de reabilitare, extindere și modernizare, în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene. Investiția are o valoare totală de 64,7 milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei reprezintă contribuția proprie, iar lucrările sunt derulate în baza contractului de finanțare semnat la 18 iunie 2025 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
FC Bihor
FC Bihor Oradea s-a trezit prea târziu. Rezultat dezamăgitor pe terenul unei nou promovate în Liga 2
Revenirea așteptată după victoria la scor de sâmbăta trecută nu s-a concretizat. Pentru FC Bihor a urmat o săptămână cu două rezultate dezamăgitoare, o remiză cu echipa de Liga 3 Corona Brașov și o înfrângere la nou promovata SC Popești-Leordeni, o formație cu mulți tineri.
Cultură
Maia Morgenstern, Valentin Roşca şi concertul de muzică Klezmer, în debutul Zilelor Culturii Iudaice
Programul bogat în evenimente culturale se va încheia duminică, 6 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cod galben de vijelii și vânt puternic în Bihor și mai multe regiuni. Rafalele pot ajunge la 90 km/h
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satul Chișcău au fost finalizate lucrările la capela mortuară, după o investiție de 170.000 de lei, suportată integral din bugetul local.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința în cazul a trei bărbați acuzați că au furat peste 240 de pachete de țigări în valoare de 7.500 de lei dintr-un local din Ștei.
Economic
ANAF propune o procedură mai clară pentru situațiile în care o persoană poate ajunge să răspundă, împreună cu un debitor, pentru obligațiile fiscale restante ale acestuia.
Economic
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Temperaturile vor depăși valorile normale ale perioadei în vestul și sud-vestul țării în mai multe intervale din luna septembrie, în timp ce în celelalte regiuni vremea va fi, în general, apropiată de normal.
Cultură
Larisei i-au acordat a doua şansă antrenorii Smiley şi Tudor Chirilă la ediţia a 14-a a concursului Vocea României .