Orădeanca a câștigat trofeul Festivalului Internațional „Tra-La-La” din Macedonia.
Reprezentativa de baschet masculin a României a dispus cu scorul de 65-53 (15-16, 19-13, 12-10, 19-14) de Macedonia, în meci contând pentru Grupa B a precalificărilor la FIBA EuroBasket 2021.
Reprezentativa de handbal masculin a României va întâlni echipa Macedoniei în play-off-ul calificărilor la Campionatul Mondial 2019.
Reprezentativa de handbal masculin a României va întâlni Macedonia la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial 2019, în urma tragerii la sorţi efectuată recent de către EHF.
powered by Surfing Waves
Datele privind mișcarea naturală a populației indică, pentru luna decembrie 2025, o creștere atât a numărului de nașteri, cât și a deceselor, comparativ cu luna precedentă și cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, sporul natural rămâne negativ.
În ultimele postări făcute publice, Asociația Pro Infrastructură a evidențiat contrastul dezastruos dintre stadiul lucrărilor la linia ferată în defileul Crișului Repede și „dezastrul birocratic” de pe tronsonul al treilea, cel care se află între localitățile Poieni și Aleșd.
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care se vor desfășura în weekendul 27 februarie - 1 martie.
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie 2026, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Modernizare strada Nistrului, municipiul Oradea, județul Bihor”.
1
Consilierii locali orădeni au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea racordului termic primar și montarea unui mini-punct termic la Liceul Teoretic Lucian Blaga, situat pe Aleea Poșada nr. 1.
Consilierii locali orădeni au fost de acord cu achiziția unui teren de 400 de metri pătrați în cartierul Nufărul, în zona străzii Romer Floris, în vederea amenajării unui parc public.
1
Primăria Oradea a schimbat regulamentul privind atribuirea locurilor de parcare de domiciliu, prin adoptarea de către consilierii locali a hotărârii privind digitalizarea procesului de obținere a unui loc de parcare pe raza municipiului.
Mihai Sorin Dringo, cel mai bun sportiv bihorean al anului 2025, se află la ora actuală într-un cantonament de pregătire, în localitatea Monte Gordo (Portugalia), alături de antrenorul său, Robert Olah.
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunțat, într-o conferință de presă, finalizarea procedurilor de selecție pentru conducerile a trei companii aflate în subordinea Consiliului Local: Compania de Apă, Oradea Transport Local și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.
1