Fotbaliştii de la Politehnica Timişoara mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru antrenamentele desfăşurate pe soarele spaniol. Săptămâna viitoare ei revin la Timişoara, la frig şi terenurile îngheţate. Ei mai stau la Behnavis până pe 17 februarie, astăzi având programat şi ultimul amical al cantonamentului, cel cu ruşii de la Alania Vladikavkaz. Urmăriţi o scurtă galerie foto din Spania.
Antrenorul celor de la Politehnica Timişoara, Valentin Velcea a decis lotul formaţiei sale cu care va face deplasarea în cantonamentul spaniol de la Marbella. Cea mai importantă noutate, cei doi străini aduşi pentru probe la Timişoara, argentinianul Herman Essers şi sârbul Sinisa Babic nu au fost reţinuţi la lot.
Fotbaliştii lui Poli mai au de îndurat doar o zi din frigul românesc de sfârşit de ianuarie şi început de februarie. De miercuri, jucătorii formaţiei timişorene se vor urca în autocar, de aici vor pleca spre aeroportul de la Budapesta şi apoi direcţia Marbella, în Spania. Cel de-al doilea cantonament al iernii şi primele meciuri adevărate de pregătire vor ţine poliştii pe gazoanele iberice timp de trei săptămâni.
powered by Surfing Waves
Economic
Compania EBM Papst România a inaugurat oficial noul său sediu și noua fabrică din Parcul Industrial II Oradea, o investiție estimată la 30 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Animalul a fost filmat în cursul zilei de marți, 2 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția s-a desfășurat în cursul zilei de vineri, 29 mai, în Satu Mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 30 mai, în jurul orei 18:00, pe strada Liszt Ferenc din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a parcurilor 1 Decembrie, 22 Decembrie și Brătianu din Oradea ar fi trebuit finalizate până în data de 31 mai, termen după care Primăria ar fi urmat să aplice penalități de întârziere.
BIHON Sport local
BT Arena din Cluj-Napoca a găzduit gala profesionistă de box „Transylvania Fighting Championship”, care i-a avut printre protagoniști pe bihorenii Angelo Covaci și Alexandru Andrei Jur, de la AJ Boxing Club.
Cultură
Spectacolul de operă este pus în scenă în colaborare cu Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Grefierii și celelalte categorii de personal auxiliar și conex din instanțele și parchetele din Bihor vor opri complet activitatea joi, 4 iunie, între orele 8:00 și 12:00, în semn de protest față de proiectul Legii salarizării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timișoara a găzduit, în perioada 27 – 30 mai, cea mai amplă manifestare din specialitatea ORL din România, Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială. În cadrul lui, prof. univ. dr. Felicia Manole, de la Facultatea de Medicină și Farmacie, a fost aleasă trezorier al Societății Române ORL și Chirurgie Cervico-Facială.
FC Bihor
Situația portarului Arsenie Mocan (18 ani) la FC Bihor rămâne una complicată, după ce a refuzat în martie propunerea de prelungire a contractului scadent în 2027, existând diferențe între cerere și ofertă.