La fel ca în urma cu trei saptamâni, politistii bihoreni au organizat vineri seara actiuni în baruri si cluburi din Oradea, Marghita, Beius, Alesd si Stei. Peste 300 de politisti au fost coordonati nemijlocit pe teren de inspectorul-sef Liviu Popa si adjunctul sau, comisarul-sef Cantemir Ursuta, de la Inspectoratul Politiei Judetului Bihor.
Casa de Cultura a Municipiului Marghita va fi astazi gazda unor manifestari expozitionale de arta fotografica. În holul Casei Municipale de Cultura, începând cu ora 17:00, va avea loc vernisajul Expozitiei Absolventilor cursului de tehnica si arta fotografica Seria H/2005, organizata în premiera la Marghita.
În perioada august - noiembrie au avut loc adunari generale în cadrul celor sapte cluburi ale vânatorilor si pescarilor sportivi din cadrul Asociatiei Judetene a Vânatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bihor.
Calin Roman, directorul SC Trameco, ne-a confirmat ca noaptea de luni spre marti a fost una alba pentru soferii utilajelor de deszapezire. Astfel, la o ora dupa miezul noptii, autobascule dotate cu lame au atacat straturile de zapada depuse pe drumurile judetene Tinca - Les, Budoi - Padurea Neagra, Hidisel - Holod, Oradea - Cetariu si Salonta - Tinca.
Vineri dimineata a început actiunea de distribuire a vaccinurilor antigripale în teritoriu. 2.000 de doze au ajuns miercuri la Directia de Sanatate Publica (DSP) Bihor. Fiolele au fost trimise de catre Ministerul Sanatatii pentru a fi împartite gratuit persoanelor din zonele afectate anul acesta de inundatii în Bihor.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 6 mai în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 6 mai.

România

Ilie Bolojan: PNL intră în opoziție după moțiunea de cenzură adoptată astăzi
Anunțul a fost făcut în cursul serii de marți, 5 mai, odată cu finalizarea ședinței liderilor PNL.

FC Bihor

FC Bihor Oradea ține Chindia la distanță. Căpitanul Ioan Hora a revenit cu o „dublă”
FC Bihor joacă un fotbal plăcut și a demonstrat-o și în compania Chindiei Târgoviște, ultima clasată cu înfrângeri pe linie în play-off, vreme de o oră. La fel ca în tur a fost 3-1 pentru orădeni, care au acum 9 puncte avans.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

România

PNL reconfirmă prin vot: refuz categoric al unei coaliții cu PSD după căderea guvernului Bolojan
Conducerea PNL a votat în cadrul ședinței de la ora 17 respectarea deciziei anterioare de a nu mai face coaliția cu PSD.

România

Prima reacție al lui Nicușor Dan după demiterea guvernului Bolojan: „Vom avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”
Președintele Nicușor Dan a susținut astăzi, la ora 18:00, declarații de presă la Palatul Cotroceni, după ce a fost adoptată moțiunea de cenzură. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atmosferă retro la petrecerea dedicată hiturilor nostalgice ale lui Michael Jackson
În contextul recentei lansări a filmului „Michael”, nostalgia petrecerilor de altă dată plutește în aer, iar Oradea Xperience, împreună cu Nox, îi invită pe doritori la o seară de neuitat, cu momente unice, muzică bună și distracție „ca în zilele de odinioară”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Curtea de Apel Oradea: bărbatul acuzat de tentativă de omor prin folosirea unei cozi de mop rămâne sub control judiciar
Narcis Răzvan Suru, ieșeanul acuzat de tentativă de omor după ce l-a lovit cu pumnii, picioarele și cu o coadă de mop pe un coleg cu care locuia într-un apartament închiriat în Oradea, rămâne sub control judiciar.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Avarie la rețeaua termică din Oradea. Zeci de locuințe rămân fără apă caldă
Consumatorii au rămas fără apă caldă începând de marți, 5 mai, de la ora 9:00.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Drumul Expres Oradea-Arad intră în portofoliul CNIR: lucrările ar putea începe încă din acest an
CNIR preia mai multe proiecte majore de infrastructură, inclusiv drumul expres Oradea–Arad, pentru accelerarea implementării. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Lumina nu se stinge atât de ușor, precum își doresc unii.” Reacția primarului Florin Birta după căderea guvernului Bolojan
La foarte scurt timp, după anunțarea rezultatului votului la moțiune de cenzură la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan, primarul Florin Birta, președintele PNL Bihor, a postat un mesaj pe pagina de socializare. 7

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primarul comunei Măgești, achitat pentru abuz în serviciu. Acuzația: timp de 2 ani ar fi refuzat semnarea unui contract
Judecătoria Aleșd a hotărât să-l achite pe primarul comunei Măgești, Marin Merț, într-un proces în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi refuzat „în mod nejustificat”, timp de aproape doi ani, să semneze un contract de concesiune.